„Imperiul Roman, Tehnologia Învingătorilor”: Uluitoarea tehnică militară din Roma antică, într-o expoziție la Cluj Napoca
Zeci de exponate, în mărime naturală sau redusă, sunt expuse la Cluj-Napoca. Sunt prezentate tehnici militare și echipamente, care au făcut din armata romană o putere de temut pe câmpul de luptă. Una dintre atracții este armura folosită de gladiatori, dar și scuturile și formația de scuturi, denumită „Ţestoasa”, pe care vizitatorii, mari și mici, le pot vedea cum arată de aproape.
Exponatele au fost reconstruite de specialiști artizani ai Muzeului „Leonardo da Vinci” din Italia, respectând întocmai schițele originale.
Imperiul Roman a dominat lumea antică aproape 1.000 de ani, reușita fiind datorată politicii sale expansioniste și, în special, tehnicilor avansate de luptă. Pe lângă cele de luptă corp la corp, mașinării nemaivăzute pentru acea vreme, pentru operațiunile de ofensivă și atac, sau nenumărate tehnici, adaptate la aproape orice situație.
Pe lângă tehnica militară, expoziția prezintă și tehnologiile civile care au contribuit decisiv la progresul societății romane.
Expoziția rămâne deschisă până pe 23 decembrie la Casa de Cultura ,,Dumitru Fărcaș” din Cluj-Napoca.

