În 2023 avem parte de cel mai scump Paște din ultimii ani. Produsele alimentare de bază, în topul celor cu un preț în continuă majorare de la începutul anului
Alimentele au continuat să se scumpească de la începutul anului. În top sunt tocmai unele produse de bază. De exemplu, în martie, prețul zaharului a fost mai mare cu aproape 61%, decât în perioada similară anului trecut, iar cel al untului cu aproape 40%.
Ouăle, margarina, laptele și brânza au costat și ele cu peste 30% mai mult în comparație cu martie 2022, potrivit Instititului Național de Statistică.
Acum, în unele piețe, kilogramul de miel se vinde cu 40 de lei, iar cel de cozonac sau pască chiar și cu 70 de lei.
Comercianții pun scumpirile pe seama producătorilor. La rândul lor, producătorii susțin că au avut cheltuieli mai mari.
”Carnea este la ora actuală un dezastru pentru că se vinde în general la un preţ fantastic de mic, fără niciun adaos comercial. Laptele, ăsta este trendul în toată Europa. Untul a crescut în toată Europa, zahărul este energofag şi în acelaşi timp este o criză a sfeclei de zahăr”, a spus Sorin Minea, preşedinte Federaţia Romalimenta.
Și unele mărfuri nealimentare ne-au constat mai mult decât în martie anul trecut. De exemplu, gazele naturale au fost mai scumpe cu peste 40%. La energie electrică, tarifele au fost mai mari cu peste 32%. Pentru articolele de igienă, cosmetică și detergenți au plătit mai mult cu peste 15%.
Și pentru unele servicii, cum sunt cele de transport am plătit mai mult cu peste 20% decât în urmă cu un an. În total, rata anuală a inflației a fost în martie de 14,5%, în scădere de la 15,5%, cât a fost în februarie.
”Scăderea ratei inflației înseamnă reducerea ritmului de majorare a prețurilor. Prețurile vor crește în continuare, dar ceva mai lent”, a spus Marian Siminică, profesor de economie, Universitatea din Craiova.
Puterea de cumpare a scăzut în contextul în care majorările de salarii nu au ținut pasul cu scumpirile.
De exemplu, în luna februarie, rata anuală a inflației a fost de 15,5%, dar veniturile au fost mai mari cu doar 14,8%, arată datele Instititului Național de Statistică.
Economiștii Băncii Naționale se așteaptă ca inflația să scadă și mai mult în lunile următoare și să ajungă chiar la pragul de 7% la sfârșitul anului.