„În Germania suntem crescuţi astfel: pacientul e şeful nostru. Suntem obligaţi să sunăm familia, medicul de familie”. Octavian vrea să revină și să profeseze în țară

28 iulie 2018, 19:39

Octavian Popescu este medic rezident în ultimul an la un centru regional de urgenţe şi traumă din Germania. În ianuarie devine specialist în chirurgie generală şi viscerală, cu supra-specializare în chirurgia colorectală.

Profesorul său de la clinica Aschaffenburg l-a ajutat să ajungă să înveţe în Franţa, la Bordeaux, de la o somitate internaţională în domeniul chirurgiei colorectale. A deprins astfel cele mai noi metode, pe care acum le aplică la nemţi.

„În Germania suntem crescuţi în felul acesta: pacientul este şeful nostru. Suntem obligaţi să-i explicăm absolut tot și să-l întrebăm de 10 ori dacă mai are întrebări. Să sunăm şi familia. Să sunăm şi medicul de familie”, subliniază Octavian.

E decis să facă la fel şi când va profesa în România.

„Îmi doresc să vin iniţial cu mentorii mei, cu profesorul din Frankfurt, domnul Schmitz-Winnenthal  (n. red. Prof. Hubertus Schmitz-Winnenthal), şi cu profesorul Rullier din Franţa (n. red. prof. Eric Rullier) să oferim acelaşi standard de tratament pe care-l avem în străinătate să-l oferim şi pacienţilor români”.

Mădălina Constantin îşi face rezidenţiatul în obstetrică-ginecologie la un spital universitar de urgenţă din Frankfurt pe Main. A ales din start să se specializeze în Germania, unde sistemul e diferit de cel din ţară.

„Există protocoale foarte clare, care sunt de foarte mare ajutor (…) Garda este ţinută de medicul rezident. Te motivează să vrei tu să faci ceva. Nu simţi ca un stres”, povestește Mădălina.

De foarte multe ori este şi translator pentru pacienţii români.

Mădălina mai are doi colegi români. Toţi sunt foarte apreciaţi.

Potrivit unui raport al Băncii Mondiale, peste un sfert dintre medicii români tratează pacienţi peste hotare. Dintre cei 14.000 de doctori plecaţi, peste jumătate au sub 40 de ani. Mulţi aleg alte ţări pentru rezidenţiat.

Majorarea salariilor îi poate convinge pe unii să revină în România, subliniază experţii, dar contează mult şi condiţiile de muncă.

Urmărește-ne pe Google News