Încă 3 cazuri de infectare cu noua tulpină COVID-19 din Marea Britanie

Încă 3 cazuri de infectare cu noua tulpină COVID-19 din Marea Britanie au fost confirmate în România, anunță Ministerul Sănătății.
În total, sunt 8 cazuri confirmate cu noua tulpină.
Ministerul Sănătății a precizat că două dintre cele trei noi cazuri au fost confirmate la persoane de la Școala 28 din Bucuresti, unde săptămâna trecută a fost descoperit un focar de coronavirus.
„Sunt încă trei teste care au fost confirmate după secvențiere. Două dintre ele aparțin focarului de la școală. Un test este nou la o persoană care nu aparține acelui focar. Este o persoană tânără, am luat legătura telefonic cu dânsa, este într-o stare generală bună, carantinată la domiciuliu, împreună cu prietenul care este de asemenea confirmat pozitiv cu tulpina comună”, a declarat Andreea Moldovan, secretar de stat la Ministerul Sănătății, în cadrul unei conferințe de presă de la Palatul Victoria.