Incendiu la un centru pentru copii cu dizabilităţi din judeţul Braşov

11 ianuarie 2017, 17:53

Martori spun că în prima fază s-a observat un fum în partea superioară a cabanei. Angajaţii centrului au încercat să stingă flăcările cu extinctoarele din dotare, însă fără succes.

Până la sosirea pompierilor, acoperişul clădirii a fost mistuit de flăcări şi s-a prăbuşit. Salvatorii au intervenit cu cinci autospeciale, însă apa s-a consumat rapid.

N-au reuşit să folosească hidranţii exteriori pentru că aceştia au îngheţat şi n-au putut fi dezgheţaţi nici cu apa fierbinte turnată peste ei.

În cabană se aflau toate cele 24 de fete cazate aici. Tinerele au fost evacuate şi mutate temporar într-o altă clădire a centrului.

Cabana care a ars era veche, dinainte de Primul Război Mondial. În ea se aflau dormitoare, o sală de mese şi ateliere pentru lucru manual. În urmă cu un an, clădirea fusese ignifugată.

Pompierii au reuşit cu greu să intre în clădire pentru a mai recupera o parte din hainele, încălţămintea şi alte lucruri depozitate în interior.

Urmărește-ne pe Google News