Incendiu la un hotel din Timișoara, aflat foarte aproape de căminele studențești
Focul a izbucnit după miezul nopții, la un hotel aflat chiar între căminele studențești. Studenţii au ieşit imediat din camere, speriaţi de flăcările înalte de câțiva metri și fumul dens. Martorii spun că flăcările ar fi izbucnit în zona terasei, în spatele hotelului.
Pompierii, poliţiştii şi echipajele SMURD au ajuns rapid la fața locului. Pentru că spaţiul era îngust, pompierii au fost nevoiți să mute mașinile parcate.
Incendiul a fost stins după aproape două ore. Pompierii încearcă să afle de unde a pornit focul.

