Începe președinția Consiliului UE. De la 1 ianuarie, România este principalul mediator și gestionar al dosarelor europene
Tratatul Uniunii prevede ca, la fiecare jumătate de an, una dintre țările membre să asigure, prin rotație, președinția Consiliului Uniunii Europene. Aceasta este instituția care gestionează toate problemele sectoriale ale blocului comunitar – de la Mediu, Agricultură și până la Buget și Concurență. După ce sunt negociate cu Comisia și Parlamentul, toate aceste dosare ajung pe masa șefilor de state și guverne, care le adoptă în cadrul Consiliului European.
Lucian Pîrvoiu, corespondent TVR la Bruxelles: Odată ajunsă în poziția de a prezida Consiliul Uniunii, fiecare țară își propune să promoveze cu predilecție o temă pe care o consideră de interes. România și-a ales ca motto în următoarele șase luni coeziunea, ca simbol al unității și solidarității de care e nevoie în UE în acest moment.
De altfel, România a beneficiat în mod direct de pe urma politicii de coeziune pe care o promovează Uniunea Europeană prin intermediul fondurilor europene, astfel ca decalajele între țările sale să fie diminuate. De-a lungul urmatoarelor șase luni, România va avea de gestionat teme majore pentru Uniunea Europeană, cum ar fi Brexitul sau cadrul financiar multianual, mai precis bugetul pe următorii șapte ani.
Lucian Pîrvoiu, corespondent TVR la Bruxelles: Bună parte dintre întâlnirile ministeriale vor avea loc în sediul Consiliului Uniunii Europene de la Bruxelles, însă, în egală măsură, reuniunile se vor desfășura și la București, iar evenimente conexe vor fi organizate în toată țara. Președinția Română a Consiliului va culmina cu summitul de la Sibiu din data de 9 mai, când se va stabili cum va arăta viitorul Uniunii Europene după plecarea Marii Britanii.
Din Bruxelles, pentru TVR, Lucian Pîrvoiu.