Începe producţia de gaze naturale din Marea Neagră. Nicolae Ciucă: ”România face, astfel, un pas decisiv pentru garantarea securității energetice”
Premierul Nicolae Ciucă și ministrul Energiei Virgil Popescu au participat la eveniment.
Prin acest proiect, care a fost plin de provocări, se va asigura 10% din cererea de gaz a României. Anul acesta se estimează o producție de o jumătate de miliard de metri cubi de gaz din Marea Neagră.
Adrian Vintilă, directorul de comunicare al FEL ROM: ”Este un eveniment important pentru întreaga piață energetică, nu doar pentru România, ci pentru întreaga regiune, pentru că, în acest context al războiului ruso-ucrainean, se vorbește din ce în ce mai mult despre securitate energetică, de a scăpa de dependența de gazele rusești. Ceea ce se întâmplă astăzi în România, cu extragerea primei molecule de gaz din zăcămintele Ana și Doina, poate aduce pe termen scurt, în acest an, aproximativ 5% din necesarul de gaz al României”.
Ceremonia de începere a producției de gaze din Marea Neagră
Premierul Nicolae Ciucă: ” Participăm, așa cum a spus și CEO-ul acestui proiect, la un eveniment istoric. Este un moment istoric pentru industria energetică din România: începerea producției de gaze în cadrul Proiectului de Dezvoltare Gaze Naturale Midia.
Este primul proiect nou de exploatare a gazelor naturale din zona românească a Mării Negre, așa cum s-a specificat, în ultimii 30 de ani, iar luna aceasta, primele cantități de gaze naturale au fost introduse în piața autohtonă.
România face astfel un pas decisiv pentru garantarea securității energetice, într-un moment de cotitură și în contextul în care Europa și piețele mondiale iau măsuri rapide pentru a-și aproviziona cetățenii și economiile cu energie.
Faptul că acest proiect va genera 1 miliard de metri cubi de gaze pe an înseamnă că vom ajunge să asigurăm 90% din necesarul de consum al României.
Noua lege off-shore vine să deblocheze investiții vitale, ce valorifică, de exemplu, gazele naturale din Marea Neagră și zăcământul valoros de la Caragele, județul Buzău, cel mai mare zăcământ descoperit în ultimii 30 de ani, în România.
Stabilitatea legislativă este completată de susținerea adecvată de către Guvern a proiectelor strategice de infrastructură de gaze naturale.
Cetățenii și mediul economic așteaptă de la noi energie electrică și gaze naturale la costuri corecte. Să aibă stabilitate și să nu-și facă griji pentru iarna viitoare sau pentru următorii ani. Cât mai mulți români să aibă acces la energie.
Sunt așteptări firești, iar soluțiilor noastre și proiectul la a cărui lansare participăm au drept scop atingerea acestor obiective și de asemenea, obținerea rezultatelor pe care ni le-am asumat.
Felicit compania Black Sea Oil&Gas pentru colaborarea excelentă pe care o avem și pentru integrarea în industria energetică românească și în mediul de afaceri românesc!
Vă asigur pe dumneavoastră și pe toți investitorii de întreaga deschidere a Guvernului pentru susținerea proiectelor care transformă România într-un stat independent din punct de vedere energetic.”
Ministrul Energiei Virgil Popescu: ”Putem fi furnizori de securitate energetică regională în regiune. (…) Mai dorim să facem și un pod de energie regenerabilă, să facem un pod de energie regenerabilă, să legăm Marea Neagră de Marea Caspică și lucrăm împreună cu colegii din Azerbaidjan și Georgia, cu Banca Mondială, pentru a avea un cablu submarin între Georgia și România. (…) Ambiția noastră este să devenim independenți energetic.”