INFO ETNIC | Alfabetul conviețurii: semnele dialogului intercultural. Dezbaterea este duminică, de la ora 11.00, la TVR INFO

Tot duminică, la INFO ETNIC, aducem în discuție Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare și Convenția Cadru pentru protecția minorităților naționale. Avem rapoarte noi, și evident recomandări noi.
Joi, 14 septembrie 2023, Comitetul de Experți ai Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare a publicat al treilea raport de evaluare care se bazează pe situaţia politică şi juridică din perioada februarie 2023.
Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare a intrat în vigoare în România în 2008 şi se aplică pentru 20 de limbi. Zece dintre acestea – germană, bulgară, croată, maghiară, rusă, sârbă, slovacă, cehă, turcă şi ucraineană – beneficiază de o protecţie sporită după ce România şi-a asumat angajamente suplimentare de a le promova în viaţa publică, mai ales în ce priveşte folosirea lor în educaţie, justiţie, administraţie, mass-media, viaţa economică şi socială, cultură şi schimburile transfrontaliere.
Acoperite numai de Partea a II-a a Cartei, sunt de asemenea protejate limbile albaneză, armeană, greacă, italiană, macedoneană, poloneză, romă, ruteană, tătară şi idiş.
Legislaţia actuală prevede că dreptul de a folosi limbile minorităţilor naţionale în administraţie este asigurat numai în unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale reprezintă mai mult de 20% din populaţie. Comitetul de experţi a considerat în mod constant că acest prag este prea ridicat şi, dacă este aplicat într-o manieră inflexibilă, îi privează pe mulţi vorbitori de limbi minoritare de protecţia deplină consacrată în Cartă. (Agerpres).
Marți, 5 septembrie 2023, Comitetul consultativ al Convenției-cadru pentru protecția minorităților naționale a publicat a cincea opinie privind România.
România are un cadru juridic și de politici solid pentru protecția persoanelor aparținând minorităților naționale. Asociațiile care reprezintă cele 20 de minorități recunoscute beneficiază de sprijin financiar generos pentru protejarea și promovarea culturilor minorităților și au posibilitatea de a participa la luarea deciziilor prin Consiliul Minorităților Naționale și prin locuri rezervate în Parlament. Cei mai mulți reprezentanți ai minorităților și-au exprimat satisfacția față de sistemul actual de protecție.
În 2022 a fost efectuat un recensământ al populației și locuințelor, în care persoanele aparținând minorităților recunoscute și-au putut indica apartenența etnică și lingvistică. Au fost depuse eforturi pentru a crește gradul de informare cu privire la recensământ în rândul minorităților și pentru a traduce chestionarele în limbile minorităților. Reprezentanții celor mai multe minorități naționale se așteaptă ca numărul lor să scadă. Acest lucru duce la nesiguranță cu privire la implementarea în viitor a dreptului de a folosi limbile minoritare în administrație, în fața instanțelor judecătorești și în domeniul inscripționărilor în spațiul public, întrucât utilizarea drepturilor lingvistice este condiționată de un prag de 20%. Nesiguranța este exacerbată de faptul că noul Cod administrativ adoptat în 2019 nu mai garantează menținerea drepturilor lingvistice în cazurile în care numărul persoanelor aparținând unei anumite minorități scade sub 20%. Faptul că noul Cod permite în mod explicit o marjă de discreție în cazul în care pragul nu este atins poate fi considerat o îmbunătățire. Totuși, din punctul de vedere al clarității juridice, aceasta nu constituie un înlocuitor adecvat pentru prevederea de menținere a status quo-ului cuprinsă în legea abrogată a administrației publice locale. În ciuda recomandărilor anterioare în acest sens, utilizarea limbilor minoritare în contact cu autoritățile publice continuă să fie serios îngreunată de faptul că formularele administrative necesare nu au fost încă aprobate de guvern. În plus, persistă incertitudinea juridică în ceea ce privește sfera exactă a posibilității de a recruta țintit vorbitori de limbi minoritare în serviciul public. (Juridice.ro)
Duminică, 1 octombrie 2023, de la ora 11.00, în direct la TVR INFO. Echipa emisiunii dă întâlnire telespectatorilor săi şi online, pe pagina de FaceBook Alte Minorităţi şi pe tvrplus.ro.