Interviu cu Alexandru Neacșu, un român din Italia care livrează alimente cu mașina personală celor care nu mai ai nicio sursă de venit. Câteva mii de români, italieni, albanezi sau marocani se bazează pe el

Deși lucrează 10 ore pe zi și nici măcar nu are internet unde locuiește, Alexandru Neacșu găsește și timp și un plin de combustibil ca sâmbăta și duminica să facă turul Romei și a împrejurimilor ca să livreze ulei, lapre, pâine proaspătă, paste sau legume din porbagajul lui mereu plin. Câteva mii de oameni se bazează pe el în continuare.

Domnule Neacșu, ca să se înțeleagă de ce vorbim cu dvs. care sunteți la Roma, spuneți-mi, pe scurt, cine sunteți și ce faceți acolo?

Sunt român născut în Focșani, acum câțiva anișori, mai precis 60. Locuiesc la Roma de 18 ani. De 9 ani conduc o asociație socio-culturală, care se numește Ulpia Traiana Romana, unde se desfășoară diferite evenimente dedicate, mai ales, românilor.

Eu am aflat despre dvs. pentru că acum, când Italia e lovită puternic de epidemie, nu ați stat deoparte.

Am creat această asociație cu scopul de a realiza ceva, în special, pentru ai noștri, dar ca om nu pot fi departe de necazurile altora și am încercat să ajut ori de câte ori a fost nevoie. Împreună cu alte cinci asociații, am creat o bancă alimentară, ca să înțeleagă toată lumea, o cantină a săracilor. M-am gândit că într-o zi va fi nevoie. Și timpul ei a venit, așa că acum putem să ajutăm pe oricine este în dificultate, mai ales dacă au o adeverință cu retribuțiile din fiecare an, primite aici, în Italia. Este un model care se completează, iar cei care nu se pot descurca așa bine, pot veni să le asigurăm un minim necesar.”

Cine gătește la această cantină?

Nu gătim, le dăm alimentele pentru acasă.

De cât timp faceți acest lucru?

De două luni. Indiferent de cine a fost vorba, am încercat să-i ajut. Chiar și pe cei care nu au documente, pentru că foamea nu ține cont de documente. Foamea-i foame, ca și boala, ca și problemele de acum.”

Cine donează și câți v-au cerut pâmă acum ajutor

De când am început, avem 8600 de persoane din toată regiunea care au cerut ajutor asociației, dar români sunt două sute și ceva. Alimentele sunt de la Uniunea Europeană, pentru că avem un contract cu Uniunea Europeană și de la o firmă care ne trimite produse care au rămas și sunt încă în termen de valabilitate, pâine de la o mare fabrică de pâine de aici, din Roma. Pâine și lapte avem pentru toată lumea în fiecare zi.(…) În urma activității pe care o desfășor, au înțeles și alții să mă ajute, pentru că nu alimentele ar fi problema, ci timpul și motorina pe care o consum pentru a ajunge la ei. Doar sâmbătă am făcut aproape 300 de km în Roma și în jurul Romei ca să putem da alimentele.

Dvs. aveți un serviciu, lucrați la un depozit, probabil mai mult de opt ore pe zi. Când găsiți timpul de a face și ceea ce ne povestiți acum?

Cel mai mult sâmbăta și duminica, când sunt liber, dar și după ce termin programul. Încerc să mai ajung la cei care sunt aproape de mine sau dau la alții care merg în alte zone, dar mai mult mă duc eu, pentru că vreau să fiu sigur că totul ajunge la destinație.

Ce naționalități au ajuns să vă caute și să vă ceară ajutorul în această perioadă?

Marocani, italieni, tunisieni, indieni, de tot felul. Românii noștri sunt mai retrași, dar acum au început să mă caute. Aud la neamuri, la prieteni, de exemplu. despre locuri de muncă. Și azi cineva mi-a zis că are un loc de muncă. Gata, imediat, l-am dat mai departe! Timpurile sunt grele, chiar și cu munca. E greu să găsești.(…) Cred că majoritatea acum au văzut cine, într-adevăr, le este aproape. Cei care se băteau cu pumnii în piept și se lăudau au dispărut.

Dumneavoastră, când ați ajuns în Italia, ați avut nevoie de genul ăsta de ajutor?

Nu pot să spun că a fost chiar așa greu, pentru că , așa cum spune vorba românească – când e de mâncat, de băut, se pricepe toată lumea, dar ești deștept când nu găsești, atunci trebuie să te descurci. Eu am încercat să mă descurc, să umblu, să aflu, chiar și la orgazațiile Caritas am intrat o dată, ca să văd despre ce este vorba. Probabil de aici mi-a venit ideea, când am văzut că trebuie să aștept de la altul să îmi dea să mănânc când e greu.

Interviul este realizat de Irina Păcurariu, pe pagina de Facebook a emisiunii “Rețeaua de idoli”, de la TVR. “În perioada de izolare pe care o traversăm, mi s-a părut important să rămânem conectați cu oameni cât mai diverși, cu profesii, traiectorii personale și experiențe diferite, egali acum în fața aceste crize imense și traumatizante. Așa am ajuns să încep o serie de interviuri, pe care le public pe pagina de Facebook a emisiunii și apoi pe site-ul meu, unde le adun într-o serie pe care am numit-o Rețeaua de speranță”, spune Irina.

Realizatoarea Irina Păcurariu vă propune în fiecare zi câte un interviu cu români din toată lumea, cât mai neasemănători, cu profesii, traiectorii personale și experiențe diferite, egali acum în fața aceste crize imense și traumatizante.

Depășim mai ușor perioada de izolare pe care o traversăm dacă rămânem mai conectați și mai informați, cu povești adunate din toată lumea, care ne ajută să căpătăm mai multă speranță, încredere și optimism.