Întâlnire între oficialii lui Dinamo şi ministrul de Interne. Mutu: Dinamoviştii să aibă încredere, pentru că vom avea stadion
Suporterii echipei Dinamo au manifestat în stradă pentru un stadion așa cum merită în Ștefan cel Mare. Chiar în ziua în care la ministerul de Interne se caută soluții pentru modernizarea arenei din „groapă”.
Surpriză, însă: omul cu actele n-a vrut să participe la întâlnire. Nicolae Badea a ignorat pe toată lumea: de la ministrul Carmen Dan, la directorul general al FC Dinamo, Adrian Mutu. Așa că discuția s-a încheiat cu optimism. Și cam atât.
Declaraţii după întâlnirea de la Ministerul de Interne:
Adrian Mutu, director general Dinamo: „Faptul că domnul Badea nu a venit este o lipsă de respect şi, probabil, acum vă daţi seama de ce întârzie construcţia acestui stadion. Trebuie să avem o încăpăţânare corectă, să mergem înainte şi, probabil, vom reuşi să facem acest stadion. Avem şi alte soluţii, dar asta vom vedea pe viitor. Se poate face stadionul în altă parte, chiar și în complexul nostru. Suporterii dinamovişti să aibă încredere, pentru că vom avea stadion.”
Monica Iagăr, preşedinte CS Dinamo: “Cu sprijinul ministerului, cu siguranţă stadionul Dinamo va fi modernizat”
Carmen Dan, ministru de Interne: „Se modernizează Stadionul Dinamo pe un proiect pe care îl are Compania Națională de Investiții. Am făcut toate demersurile, administrativ, legal, penal, pentru a preda stadionul. Noi spunem că va fi gata pentru EURO 2020”.
Ionuț Negoiță, finanțatorul lui Dinamo: „Fotbalul la Dinamo nu are viitor dacă nu se construieşte stadion. Mă bucur foarte mult că suntem o echipă şi că în ţara asta sunt oameni bine intenţionaţi. Din păcate, trebuie să luptăm foarte mult pentru lucruri normale”.
______________________________
Directorul general al F.C. Dinamo, Adrian Mutu, patronul clubului, Ionuţ Negoiţă şi preşedintele CS Dinamo, Monica Iagăr, au discutat cu ministrul de Interne Carmen Dan. La sediul ministerului, suporterii dinamovişti cer şi ei o soluţie. Nu a ajuns, însă, niciun reprezentant al lui Nicolae Badea, cu care clubul Dinamo se află în litigiu.
La meciul dintre Dinamo și Gaz Metan Mediaș (3-1), desfășurat luni, în etapa a patra a Ligii I de fotbal, oficialii echipei Dinamo nu au fost lăsați să stea în loja din care urmăresc de obicei meciurile de pe stadionul din Șoseaua Ștefan cel Mare și care îi aparține fostului acționar dinamovist Nicolae Badea.
La 27 februarie, președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, anunța că există riscul ca Stadionul Dinamo să nu intre în planul de modernizare pentru organizarea în România a EURO 2020. El menționa că arena are mai mulți proprietari, printre care ACS FC Dinamo București, societate aparținând fostului acționar majoritar al clubului de fotbal, Nicolae Badea.
Ulterior, reprezentanții Clubului Sportiv Dinamo București și ACS FC Dinamo București au avut mai multe întâlniri pentru a se pune de acord privind demersurile necesare și legale pentru realizarea, prin Compania Națională de Investiții, a Obiectivului de Investiții ”Complexul Sportiv Dinamo — Stadion Central”.
România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatul European din 2020 pe Arena Națională din Capitală. UEFA obligă țările organizatoare să pună la dispoziție alte patru stadioane la standarde internaționale pentru antrenamentele oficiale ale echipelor naționale. Cele patru arene pe care România le-a ales pentru a le moderniza sunt Arcul de Triumf, Steaua, Rapid și Dinamo.
Ministrul afacerilor interne, Carmen Dan, a subliniat în data 10 mai 2017 că singura soluție pentru realizarea investiției o reprezintă cedarea de către ACS FC Dinamo București a tuturor sarcinilor care grevează stadionul Dinamo, atât în prezent, cât și în viitor, aceasta fiind propusă de actul adițional pe care CS Dinamo București l-a înaintat, la data de 25 aprilie 2017, către ACS FC Dinamo București.