Inundații devastatoare în județele din vestul și centrul țării, unde a plouat torențial în ultimele zile. Nivel record al viiturii pe Crișul Negru, unde e cod roșu

19 mai 2021, 14:25

La Ginta, în comuna Căpâlna, apa a intrat în mai multe gospodării. Oamenii şi-au pus la adăpost bunurile, dar grădinile recent cultivate sunt acoperite de ape.

Nivelul ridicat al apei a creat panică în satele situate pe cursul râului. Oamenii sunt speriaţi de debitul mare al Crişului Negru.

Apele învolburate s-au revărsat cu o forţă teribilă, dar digurile au rezistat fără probleme.

Un rol important în atenuarea viiturii l-a avut barajul de la Ginta, care a reținut o parte din volumul mare de apă şi a redus din forţa acesteia.

Două drumuri comunale din comuna Căpâlna, care traversează Crişul Negru, au fost închise de autorităţi. Viitura de pe Crișul Negru va ajunge în câteva zile la frontiera cu Ungaria.

A plouat 24 de ore fără încetare și în munții Apuseni. Apele mai multor pâraie ce izvorăsc din munții Bihor, dar și ale râului Arieș au atins și cota de inundație.

Cel mai afectat este satul Galbena. 50 de familii sunt izolate după ce podul care făcea legătura cu drumul comunal a fost efectiv distrus de ape. Din cele 10 grinzi de beton, doar una a mai rămas în picioare.

Următoarele zile aduc din nou ploi și încă sunt în vigoare avertizări cod portocaliu pe mai multe râuri din zonă.

______________________________________

În Bihor zeci de case au fost inundate și mai multe drumuri distruse de șuvoaiele care au ieșit din matcă. Pe Crisul Negru este în continuare avertizare cod roșu până mâine la prânz. Iar la Arieșeni, în Alba, 50 de familii dintr-un sat care aparține de aceasta comuna sunt izolate, după ce viitura a distrus un pod.

Ploile și topirea zăpezii au făcut că Arieșul Mare să iasă din matcă. Apa și a schimbat cursul și a distrus tot ce i a ieșit în cale. În satul Islaz mai multe locuințe au fost inundate, iar în satul Galbena, podul care face legătură între DN 75 și sat a fost distrus de viitură astfel că zeci de oameni sunt izolați.

Dezastru a fost și în județul Bihor unde au fost ploi cum nu s-au mai văzut în ultimii 100 de ani. Au căzut 150 de litri pe metru pătrat, iar Crișul Negru a ajuns la debite istorice. Apele s-au revărsat și au inundat zeci de gospodării. Familii întregi au fost evacuate.

Cea mai gravă situație a fost pe Crișul Pietros unde zeci de locuințe și un drum județean au fost distruse. Reprezentanți de la ISU și de la Apele Române sunt în zonă. Cel puțin până la miezul nopții sunt în vigoare avertizări cod portocaliu pe mai multe râuri.

Vremea instabilă va afecta în următoarele zile aproape întreagă țară. Vântul bate de ore bune și a atins și 80 de km pe oră la rafală, în zonele de munte. În Argeș, un copac a căzut peste mai multe mașini, altul a fost pus la pământ iar la Constanța o macara a fost doborâtă de vânt.

În Capitală, zeci de copaci au fost doborați de vântul puternic. De mâine, ploile se extind din vest către restul regiunilor.

Autoritățile rămân în alertă în zonele vizate de avertizări, iar cursurile de apă sunt monitorizate permanent.

Urmărește-ne pe Google News