Invazie de lăcuste în Kenya! Este amenințată securitatea alimentară a zeci de milioane de oameni
Fenomenul se extinde în țările învecinate, unde deja terenurile sunt infestate cu larve.
Insectele s-au înmulțit foarte mult din cauza ploilor abundente din ultimele luni, fenomen provocat de schimbările climatice.
Este amenințată securitatea alimentară a zeci de milioane de oameni, atrag atenția specialiștii.
Potrivit Națiunilor Unite, un singur roi de lăcuste poate distruge culturile care ar putea hrăni 2.500 de persoane timp de un an.