Iohannis, despre aderarea la Schengen: Dacă vorbim de unitate și solidaritate în Europa, trebuie să existe și între noi. Este important și pentru români să se considere și ei europeni cu drepturi depline
Klaus Iohannis a adăugat că aderarea la Spațiul Schengen este importantă și pentru români, să se considere și ei europeni cu drepturi depline.
Schengen nu este nici despre resurse, nici despre alte lucruri, este despre criterii tehnice care trebuie îndeplinite, pe controlul la granite, controlul migrației. Noi îndeplinim din 2011 toate condițiile tehnice, acest lucru a fost verificat și răsverificat. Între timp suntem de facto parte dintr-o serie de programe și proceduri aferente Schengen și ne facem treaba foarte bine acolo. Însă, în afară de asta, dacă vorbim de unitate și solidaritate în Europa este clar că trebuie să existe și între noi și atunci, parerea mea, a nostră este că toate formatele care ne aduc împreună trebuie finalizate. Formatul Schengen permite circulația liberă a persoanelor și cred că este important acest lucru și pentru români să se considere și ei europeni cu drepturi depline. Este lucru cunoscut că împreună cu noi așteaptă și Bulgaria tot de atâția ani, acum și Croația a solicitat să intre și eu, personal, sunt convins că securitatea Europei și controlul asupra misșcărilor persoanelor care vin din afară ar fi mult îmbunătățit dacă România, Bulgaria și Croația ar fi cooptate în spațiul Schengen , a subliniat Klaus Iohannis.