Ireneusz Kania, cărturar, traducător poliglot: Limba română m-a fascinat. Muzica populară românească, una din cele mai mari iubiri ale mele

– Limba română a fost una din primele mele limbi, știți. Am studiat-o la facultate, dar înainte de aceasta am studiat-o acasă, înainte de a fi început chiar facultatea. Așa în ’59, când am venit la Cracovia pentru a studia la universitate, am cunoscut aproximativ limba română, pe care am studiat-o acasă în vara lui ’59, bazându-mă pe scriptul domnului  Biedrzycki (n.r. Emil Biedrzycki, autorul unui manual de Limba Română pentru studenți), care a fost scriptul pentru lectorat  de limba românească la universitate. Am studiat-o complet și mi-a plăcut foarte mult limba română. Pentru că asta a fost condiționat și de aceea că înainte am cunoscut limba italiană foarte bine și limba franceză, bineînțeles, și  spaniola și latina, pe care am avut-o la școală. Și ce mi-a rămas? Mi-a rămas numai limba portugheză, pentru care pe atunci nu exista niciun manual, niciun dicționar în Polonia, și limba română, dintre limbile romanice, care pe atunci mă interesau foarte mult, lângă limbile orientale. Asta-i un alt capitol, să zicem așa. Și de aceea m-am înscris la lectoratul limbii române și am ales-o ca a doua mea specialitate, lângă limba franceză. Apoi am fost ales pentru cursuri de vară la Sinaia, în ’63, și asta a fost decisiv, pentru că am cunoscut puțin România. Am stat 6 săptămâni în România atunci, am călătorit puțin în țară.

Ce vă place cel mai mult din România?

– Hm, limba română a fost primul lucru care m-a fascinat. Ca primul pas, să zicem așa. Apoi muzica. Muzica românească, muzica populară este una din cele mai mari iubiri ale mele. Până astăzi. Știți, este greu de explicat. Totul mi-a plăcut în România atunci. Am avut 23 de ani și în vârsta aceasta ești foarte facil de îndrăgostit.

Zilele acestea în ce limbă gândiți?

– În engleză, pentru că am început o traducere a unei opere foarte importante dar foarte, foarte plicticoase. Este o operă academică în sensul cel rău, cel prost, scris într-o limbă foarte rea, scris foarte prost și complicat peste măsură, inutil. Să nu mai spun aceasta, dar trebuie s-o fac pentru că m-am obligat. (râde)

Nu prea am timp să urmăresc cu atenție și cu meticulozitate, să zicem așa, ceea ce se petrece în România, dar bineînțeles primesc regulat un ziar, săptămânal, hebdomadar, pe care o fostă prietenă de-a mea, pentru că a murit, Sanda Anghelescu, mi-a aranjat să-l primesc și eu. Îl primesc și asta îmi permite să mă țin la curent. (…) Dar rubrica Adrianei Bittel asupra cărții este excelentă, foarte bună în general,  și asta-i, să zic adevăr, asta-i unica mea sursă de informații.

Noi avem foarte bune tradiții în ce privește literatura română. De la perioada interbelică chiar. Am avut specialiști de mare anvergură în acest domeniu și tradiția a continuat și a dat, începe să dea fructe. Chiar acum, studii româneștii în Cracovia, în Poznań mi se pare, în Varșovia, și cadrele științifice și grupuri de studenți talentați! Talentați!

Aceasta este surpriza mea, pentru că am din când în când contacte cu studenți, cu tinerimea, să zicem așa, și impresiile mele sunt din ce în ce mai posomorâte.

Spre surpriza mea, în ultimii ani am întâlnit destul de numeroși tineri foarte talentați, foarte deschiși intelectualmente și bine educați, ceea ce este cea mai mare surpriză pentru mine, pentru că se observă și aici, dar și în alte țări este cam așa, scăderea nivelului general de cultură, de educație, să facem o distincție între educație și instrucție.

Nivelul scade sistematic, scade continuu, în diferite țări. Chiar și în Anglia! De pildă, am avut o conversație cu câțiva ani în urmă cu profesorul Gombrich, fiul celebrului Gombrich, care este profesor de  sanscritologie la Cambridge, specialist mare în budismul cel vechi. Și el mi-a spus lucruri îngrozitoare în ce privește tinerimea, asistenții săi.

Nivelul educației și al erudiției generale, culturii generale în generațiile care vin scade din ce în ce mai mult pentru mine, cel puțin, care am o perspectivă de timp destul de lungă, nu? Mai bine de 50 de ani. Spre surpriza mea, întâlnesc în ultimii ani din ce în ce mai des tineri care sunt o negație a acestei observații a mele. Și asta e ceva foarte îmbucurător.

Despre legătura subtilă dintre România și Polonia

– Tradiția contactelor dintre cele două țări este foarte bogată și foarte lungă. Înaintea războiului am fost chiar vecini, am avut graniță comună și contacte cu România au fost, au existat și eu știu, dar cred că România a fost totdeauna o țară, cum să zic, o țară cu care aveam afinități, cu care aveam o apropiere chiar lăuntrică, deși țările noastre sunt înscrise în context cultural diferite chiar – noi suntem catolici, dvs. sunteți ortodocși, dar mi se pare că pe un nivel mai adânc, mai elementar, mai lăuntric, avem multe, multe lucruri în comun și există o simpatie reciprocă, pe care eu am “încontrat-o” în ’53, când am  vizitat România pentru întâia dată, spre surpriza mea enormă. Am întâlnit români care au avut o simpatie pentru țara mea enormă și chiar exagerată, idealizau țara noastră sub diferite aspecte. Dar a fost ceva foarte simpatic, foarte… Și asta încă a fost un factor de plus, pentru sporul interesului meu pentru România. Un rol foarte important joacă literatura, literatura contemporană.

Luați de pildă pe Andrzej Stasiuk, care este un scriitor excelent, scriitor de primă mărime, știți. În părerea mea este unul dintre cei mai buni stiliști ai limbii noastre.

Stasiuk este un fanatic al României. Este un pasionat de România. Când vorbeam cu câțiva ani în urmă despre Babadagul său, eu l-am întrebat de unde intuiția aceasta genială despre țara aceasta. Eu îi spun: „Nu cunoști limba română, nu știi dinăuntru cultura aceasta, dar ai ghicit totul cam genial. Ai ghicit totul ce este mai important în poporul acela, în mentalitatea sa, în cultura sa„. Și el mi-a răspuns: „Asta-i din iubirea mea, asta-i din iubire. Asta s-a născut din iubire„.

Și dacă un scriitor de anvergura lui este un ambasador, să zicem așa, și un propagator de România ca atare, asta e ceva foarte important. Stasiuk are un prestigiu enorm lângă tineri. Și asta-i important. Ăsta a fost numai un exemplu. Aș putea să vă dau și altele, dar asta ajunge.(…)

Eu nu văd întreruperi esențiale în interesul acesta continuu despre România ca atare pe nivelul cultural, pe nivelul recepției de bunuri, de idei, de bunuri și valori culturale. Interesul crește, mi se pare, și ceea ce e poate mai important, calitatea acestui interes crește – gradul cunoștinței.

Lumea cea tânără, tinerii, vor să cunoască țara aceasta mai bine dinăuntru, învățându-i limba, folclor – există numeroase grupuri folclorice care se interesează foarte, foarte, mult de muzica românească, muzica populară română. Pentru mine asta-i foarte important. E ceea ce numesc calitatea cunoașterii, calitatea interesului acestuia. E ceva mai mult decât interes de natură turistică.

România este foarte prezentă în casa aceasta, în odaia aceasta. Foarte prezentă. Deși nu fac mult în sensul de traduceri noi, citesc mult și România continuă să fie foarte importantă și foarte prezentă în casa aceasta. Dar, personal, merg în România foarte, foarte rar.

Ce sfat le dați tinerilor în ceea ce privește munca de învățare a unei limbi?

– Fără îndoială, epoca noastră și deceniile care vin vor fi și sunt deja de natură ca viața și realizarea de o ambiție profesională pe un nivel mai înalt să nu fie posibile fără cunoașterea limbilor și, mai ales, bineînțeles, fără engleză. Engleza este limba cea mai importantă, ceea ce pentru mine este deplorabil. Engleza nu îmi place, o cunosc, bineînțeles, bine, dar nu-mi place deloc, nu este limba mea preferată, dar totuși este necesară.

Dar eu observ un fenomen destul de ciudat și anume că, în pofida multor cursuri de limbă, multor metode noi de perfecționare, cunoașterea limbii engleze este foarte slabă, cel puțin în țara mea. (…)

Sfatul meu este foarte simplu, îl știu din experiența mea personală: ceea ce contează, ceea ce este important este munca, munca foarte grea și foarte sistematică, timp de cel puțin 2-3 ani și asta e garanția de a domina oricare limbă, orice limbă, inclusiv chineza.

Eu personal, poate n-o să credeți, eu n-am talente special pentru limbi. Eu am numai un talent: de a lucra fără obosire timp prelungit, de multe luni, când învățam o limbă. Și asta e garanția succesului.