Irina Begu s-a calificat în turul doi la Roland Garros, după ce a trecut ușor de chinezoaica Lin Zhu
Meciul a fost, practic, unul fără istoric, Begu dovedindu-se superioară la toate capitolele. Românca a avut 15-9 la mingile direct câştigătoare, Zhu făcând de două ori mai multe erori neforţate (21-10).
Intrată în meci cu break, Begu i-a cedat chinezoaicei Zhu doar 3 puncte pe un prim serviciu cu eficacitate de 86 la sută ca să se distanțeze la 5-1.
Cu 42 de procente în plus la mingile luate cu returul, Begu a speculat dubla greșeală făcută de chinezoaica debutantă la Roland Garros ca să câștige manșa de început cu un singur ghem pierdut.
Fără să-i ofere nici măcar o minge de break adversarei de pe locul 106 mondial, Begu a luat 7 jocuri la rând ca să conducă cu 3-0 într-un set secund în care a irosit doar două mingi pe propriul serviciu.
Begu şi-a asigurat un cec de 87.000 de euro şi 70 de puncte WTA, iar în turul secund o va înfrunta pe Karolina Muchova din Cehia, care a trecut de Anett Kontaveit (Estonia), cap de serie numărul 17.
Acum 3 ani, Irina Begu a ajuns în optimi, iar în 2018 a trecut două tururi în cel mai important turneu pe zgură din circuit.

