Irina Begu se califică dramatic în sferturile turneului Gippsland Trophy, după ce a învins-o pe Johanna Konta, într-o partidă cu 11 mingi de meci

3 februarie 2021, 15:49

Irina Begu (locul 79 WTA înainte de meci) s-a impus la capătul unui nou meci-maraton, de trei ore şi 35 de minute, după ce în primele tururi a disputat partide de două ore şi 45 de minute, respectiv două ore şi 35 de minute. Fiecare meci dintre cele disputate la Gippsland Trophy până acum a însemnat, de fapt, o revenire în meci a Irinei Begu, după ce fusese condusă.

Konta a luat primul set cu 6-4, după ce Begu a fost condusă cu 3-1 şi egalată la 4-4. În actul secund, Begu a avut 5-3, a ratat trei mingi de set la 5-4, însă a reuşit să se impună în tie-break, cu 12-10, după ce a salvat două mingi de meci. Irina a reuşit să încheie conturile abia la a noua sa minge de meci, în tie-break-ul setului 3, după ce a irosit trei la 5-3 şi alte patru la 5-4, în decisiv.

Begu a încheiat cu 5 aşi şi 6 duble greşeli, iar Konta (29 ani, 14 WTA) a avut 3 aşi şi 2 duble greşeli. Românca a fost mai bună la primul serviciu, iar britanica la al doilea, Konta având şi un procentaj superior la mingile de break salvate.

Konta avusese câştig de cauză în singura confruntare anterioară cu Begu, în 2020, la Roma, în turul al doilea, cu 6-0, 6-4.

Begu şi-a asigurat un cec de 8.770 dolari şi 100 de puncte WTA.

În sferturi, Begu o va înfrunta pe japoneza Naomi Osaka, a doua favorită a turneului și locul 3 WTA, care a câştigat şi ea în faţa unei britanice, Katie Boulter, cu 3-6, 6-3, 6-1.

Va fi prima confruntare dintre Begu şi Osaka (23 ani, 3 WTA).

Urmărește-ne pe Google News