Irlanda va sacrifica 200 de mii de vaci de lapte, timp de trei ani, pentru a-și reduce emisiile de carbon până în 2030
Executivul de la Dublin a pregătit un pachet de 600 de milioane de euro sub formă de compensații pentru fermieri.
Autoritățile insistă că va fi vorba de o schemă voluntară care va fi prezentată lunile următoare.
Totul pentru ca sectorul agricol să-și reducă cu 25% emisiile de carbon până în 2030 și să contribuie, astfel, la planul național de protejare a mediului.
Cifrele oficiale arată că Irlanda are 7,3 milioane de vaci, iar cele peste 130 de mii de ferme din țară sunt responsabile de aproape 40% din totalul emisiilor poluante, cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană.