Israelul a lovit Siria după o alertă aeriană în Platoul Golan

Alertă aeriană în Platoul Golan
Alertă aeriană în Platoul Golan
14 octombrie 2023, 23:46

„După un raport iniţial legat de sirenele care s-au auzit în comunităţile Avnei Eitan şi Alma, artileria (israeliană) loveşte în prezent sursa tirurilor în Siria”, a declarat armata într-un comunicat.
„Două rachete au fost trase din Siria spre teritoriul israelian şi au căzut în câmp deschis”, a făcut cunoscut armata într-un alt comunicat.
Armata a mai spus că examinează posibilitatea unei infiltrări aeriene dinspre Liban.
Potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului, facţiunile palestiniene lucrând cu Hezbollah-ul susţinut de Iran au tras sâmbătă „o rachetă în direcţia Platoului Golan ocupat dinspre (…) câmpia de vest Daraa”, în sudul Siriei.

Israelul se află în alertă maximă la graniţele sale de nord din 7 octombrie, când comandouri palestiniene au atacat sudul ţării pe mai multe fronturi dinspre Fâşia Gaza, omorând peste 1.300 de persoane, majoritatea civili, şi luând ostatici cel puţin 120 de israelieni şi străini, ţinuţi de atunci în captivitate în Gaza.
Sâmbătă seara, purtătorul de cuvânt al armatei israeliene Daniel Hagari a avertizat că armata „dispune de forţe foarte importante în nord”. „Oricine trece gardul pentru a se infiltra în Israel va muri”, a avertizat el într-un discurs televizat.

Urmărește-ne pe Google News