Klaus Iohannis a fost primit de omologul portughez, Marcelo Rebelo de Sousa. Cei doi șefi de stat au discutat despre extinderea Uniunii Europene, războiul din Ucraina și despre colaborarea militară româno-portugheză
ACTUALIZARE Vizita de stat are gradul cel mai înalt de protocol al unei vizite prezidențiale, o vizită care a tot fost amânată din cauza pandemiei.
Protocolul este unul foarte elaborat și s-a văzut și în ceremonialul cu care Klaus Iohannis a fost primit.
Cei doi șefi de stat au avut convorbirile oficiale la Palatul Belem, unde este și sediul președinției portugheze. Situația de securitate din Europa, în special în zona Mării Negre a fost una dintre temele principale de discuție.
În prezent, peste 200 de militari portughezi sunt în România. Participă alături de militarii români și din alte țări ale NATO la misiuni pentru întărirea securității pe flancul estic.
Situația din Ucraina a fost de mare interes în Portugalia, în principal din cauza unei diaspore ucrainene foarte numeroase. Sunt zeci de mii de refugiați din ucraina care și-au găsit adăpostul în Portugalia.
Vizita de stat a președintelui României continuă luni, când va avea întâlniri cu premierul și președintele Parlamentului, dar și cu primarul orașului Lisabona unde i se va oferi cheia de onoare a orașului.
ACTUALIZARE Ulterior, şeful statului va fi primit de omologul portughez la Palatul Belem. Cei doi oficiali vor avea convorbiri tete-a-tete şi oficiale, la finalul cărora vor susţine declaraţii de presă comune.
Preşedintele Klaus Iohannis efectuează de vineri până luni o vizită de stat în Portugalia.
Vineri, el a participat, în calitate de invitat special, la reuniunea aniversară a Grupului Arraiolos, care a avut loc la Porto. Reuniunea Grupului marchează 20 de ani de la debutul acestei platforme informale de consultare la nivel prezidenţial între 16 state ale Uniunii Europene.
Luni, şeful statului urmează să se întâlnească cu prim-ministrul Portugaliei, Antonio Costa, cu preşedintele Adunării Republicii, Augusto Santos Silva, şi membri ai Parlamentului. De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis va vizita Palatul municipalităţii Lisabona, unde va avea o întrevedere cu primarul Carlos Moedas.
În marja vizitei vor fi semnate documente bilaterale în domeniul energiei şi în cel al investiţiilor şi comerţului.
Din delegaţia şefului statului fac parte ministrul de Externe, Luminiţa Odobescu, şi consilierii prezidenţiali Daniela Bârsan, Bogdan Aurescu, Cosmin Marinescu.