Klaus Iohannis cere șefilor celor două camere ale Parlamentului să ia act de demisia lui Eduard Hellvig de la șefia SRI și să-i vacanteze postul

Șeful statului invocă Legea privind organizarea și funcționarea SRI și le cere celor doi șefi ai camerelor Parlamentului să ia act „de retragerea din funcția de director al Serviciului Român de Informații a domnului Eduard Raul Hellvig” și „să declare vacantă această funcție, urmând ca Parlamentul să adopte o hotărâre în acest sens”.
Eduard Hellvig a demisionat luni de la şefia Serviciului Român de Informaţii şi a spus că gestul lui este unul de sănătate democratică. Președintele Klaus Iohannis, cel care l-a numit pe Hellvig în funcție, l-a decorat cu „Steaua României” în grad de Comandor. Unii analişti vorbesc însă de o răcire a relaţiilor dintre cei doi, alţii speculează că Eduard Hellvig se pregăteşte de o carieră în instituţiile europene sau de una politică, în România.