Kommersant: Rusia și SUA pregătesc tratative privind reducerea armelor nucleare

Rusia risc nuclear
Rusia risc nuclear
8 noiembrie 2022, 14:22

Negocierile privind Tratatul de reducere a armelor strategice (New START) ar putea avea loc într-o țară din Orientul Mijlociu și nu în Geneva, locul tradițional de desfășurare a acestora, la sfârșitul lunii noiembrie sau la începutul lunii decembrie, potrivit Kommersant.

Informațiile vin după săptămâni de îngrijorare cu privire la o posibilă escaladare nucleară rusească în Ucraina, alimentată de amenințările abia voalate ale președintelui Vladimir Putin. Ulterior, Moscova și-a domolit retorica în urma unor presupuse discuții cu oficiali americani.

Ultimul pact de reducere a armelor nucleare rămas între cei doi inamici din Războiul Rece, New START, este unul dintre puținele domenii în care Moscova și Washingtonul s-au declarat deschise la cooperare, în pofida tensiunilor legate de invazia Ucrainei și a sancțiunilor occidentale.

Potrivit Kommersant, se așteaptă ca Washingtonul să ridice problema reluării inspecțiilor la fața locului în cadrul New START.

Moscova a suspendat în mod oficial inspecțiile fizice ale SUA în august 2022, după ce președintele Joe Biden a cerut Rusiei și Chinei să își demonstreze angajamentul de a limita armele nucleare.

Ministerul rus de Externe a indicat la acea vreme că sancțiunile occidentale, restricțiile privind vizele și închiderea spațiului aerian din cauza războiului din Ucraina au îngreunat desfășurarea de inspecții pe teritoriul SUA de către Moscova.

Potrivit Kommersant, Rusia și SUA au continuat să poarte discuții de la distanță cu privire la New START.

Referitor la una dintre aceste discuți, luna trecută, Kommersant a relatat că Moscova a acuzat Washingtonul că a eludat termenii tratatului prin ascunderea de arme și situri despre care Rusia suspectează că sunt încă înzestrate cu capacitate nucleară, în ciuda conversiilor și reclasificărilor anunțate.

Urmărește-ne pe Google News