Kovesi, pe locul 2 după primul vot în cursa pentru desemnarea procurorului şef al Parchetului European. România nu i-a susținut candidatura în Comitetul ambasadorilor

21 februarie 2019, 22:17

În Comitetul ambasadorilor, COREPER, Codruța Kovesi și candidatul german au obținut câte 29 de puncte, iar candidatul din Franța 50 de puncte. Fiecare ambasador a evaluat candidații în funcție de mandatul primit de la guvernul său și, potrivit unor surse politice, reprezentantul României ar fi acordat punctaj maxim candidatului francez.

Ministerul de Externe nu a răspuns întrebărilor TVR privind mandatul acordat ambasadorului României, iar în urmă cu câteva zile, premierul nu a dorit să comenteze subiectul.

Opoziția solicită ca mandatul privind votul în COREPER să fie făcut public, iar dacă acesta a fost împotriva Codruței Kovesi, miniștrii Meleșcanu și Ciamba să demisioneze.

Procedura de numire a procurorului șef european continuă săptămâna viitoare, în Parlament.

Candidații vor fi audiați și evaluați în comisiile pentru Justiție și Buget. Dacă rezultatul va fi diferit de cel din COREPER, se va face o negociere intre liderii grupurilor politice, iar plenului Parlamentului i se va propune un singur nume pentru validare.

Până acum, Grupul Popularilor, cel mai mare din Parlamentul European, a anunțat că o va susține pe Codruța Kovesi.

Urmărește-ne pe Google News