La arat cu plugul tras de cai. Între tradiție și… nevoie
Iulius Domniţi a învățat să are de la tatăl lui, care e acum prea în vârstă ca să mai poată ieși la muncă pe câmp. Și plugul îl are tot de la el.
Pe Valea Someșului, cele mai multe dintre terenuri se ară la fel – cu plugurile trase de cai sau de boi.
Localnicii cultivă mai ales porumb și fasole și însămânțează cu mâna.
De altfel, puțini localnici folosesc tractorul la arat. Și asta pentru că e scump.
Traditia aratului cu plugul tras de cai e încă vie pe câmpurile din satele noastre. Și nu numai pe Valea Someșului, ci în toate localitățile mici unde țăranii traiesc doar din ceea ce cultivă singuri pe pământurile lor.