La „Câștigă România”, trei mari sportivi au adunat 16.800 de lei pentru un înotător de 12 ani

2 decembrie 2017, 18:42

În total s-au adunat, în ediția specială de 1 decembrie la Câștigă România, 16.800 de lei.

Laura Badea, președinte al Federației Române de Scrimă, Camelia Potec, preşedinte al Federaţiei Române de Nataţie și fostul fotbalist Ciprian Marica și-au pus la încercare cunoștintele generale ca să adune bani pentru Arian.

Într-o zi am avut două picioare, în cealaltă zi, unul. Pentru mine a fost o schimbare, nu am cum să spun că nu a fost, dar prea mică ca să o bag în seamă” – Arian.

În urmă cu doi ani, Arian a fost diagnosticat cu o tumoră la femur. Boala a evoluat rapid și în câteva luni părinții au avut de făcut o alegere grea: viața lui Arian, care avea atunci doar 10 ani, în schimbul amputării piciorului stâng. După operație, băiatul s-a întors la sport.

Anul acesta, Arian a participat în Grecia la prima sa competiție internațională, unde a obținut 2 medalii de aur și 2 de argint, iar în octombrie a mers la Jocurile de Tineret Paralimpice din Italia. Acum, visul lui  e să ajungă la Jocurile Paralimpice de la Tokyo.

 

 

Urmărește-ne pe Google News