La cea mai mare moschee din Germania, chemarea la rugăciune poate fi transmisă prin difuzoare

15 octombrie 2022, 19:41

Evenimentul a fost posibil în urma unui acord între reprezentanţii moscheii şi autorităţile locale.

Chemarea poate fi făcută o singură dată, vinerea, timp de 5 minute, iar sunetul nu poate depăşi 60 de decibeli.

În Koln sunt aproximativ o sută de mii de rezidenţi de religie musulmană, majoritatea turci.

De altfel, moscheea a fost inaugurată acum 4 ani chiar de preşedintele Turciei.

Presa germană subliniază că sunt însă şi voci potrivit cărora moscheea din Koln e folosită de o asociaţie islamică pentru a-i spiona pe disidenţii turci din Germania.

 

Urmărește-ne pe Google News