Laura Codruţa Kovesi, la Secţia 18 Poliție din București: Sunt parte a unei campanii de hărțuire, dar sunt convinsă că procurorii și judecătorii din România nu se vor lăsa intimidați

29 martie 2019, 11:28

ACTUALIZARE Fosta şefă a DNA Laura Codruţa Kovesi a depus, vineri, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, o contestaţie împotriva măsurii controlului judiciar, dispusă împotriva ei de procurorii Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, în dosarul în care este acuzată de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă, în legătură cu aducerea în ţară a fostului director FNI Nicolae Popa.

_________

La ieșirea din secția de Poliție, Laura Codruța Koveși a declarat:  Mie îmi este foarte clar că tot ceea ce s-a întâmplat în ultimele luni are legătura cu participarea mea la această procedură. Se încearcă prin orice mijloace oprirea mea de a ocupa această funcție pentru care am candidat și pentru care am ieșit prima într-o procedură în care au fost înscriși mai mulți procurori din UE. Sunt parte a unei campanii de hărțuire, de intimidare, sunt un semn pentru toți ceilalți colegi care vor să își facă treaba, dar în egală măsura sunt foarte convinsă că procurorii și judecătorii din România își vor continua treaba și nu se vor lăsa intimidați.

Joi, Kovesi a fost plasată sub control judiciar de procurorii Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ) în dosarul în care este acuzată de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă, în legătură cu aducerea în ţară a fostului director FNI Nicolae Popa.

Potrivit unor surse judiciare, Kovesi are mai multe interdicţii, ea neavând voie să părăsească ţara şi să vorbească cu presa despre dosarul în care este cercetată. De asemenea, nu poate activa ca procuror la Parchetul General.

Laura Codruţa Kovesi a fost audiată joi peste șase ore la SIIJ, iar la ieșire a declarat că i s-a interzis să vorbească cu presa, considerând că aceasta este o măsură de a-i „închide gura”.

Urmărește-ne pe Google News