Surpriză la Wimbledon: Lidera WTA, Iga Swiatek, a fost eliminată în sferturi de Elina Svitolina. Ucraineanca este din nou în semifinale pe iarba londoneză, după 4 ani
Elina Svitolina, fost număr 3 mondial, este în prezent pe locul 76 WTA, după ce a absentat un an din circuit, timp în care a dat naștere unei fetițe. Ucraineanca a primit un wild card pe tabloul principal la Wimbledon.
A five-star performance @ElinaSvitolina defeats the world No.1 Iga Swiatek 7-5, 6-7(5), 6-2 to reach the semi-finals at #Wimbledon once again pic.twitter.com/l6nUu17KHj
— Wimbledon (@Wimbledon) July 11, 2023
Svitolina a mai ajuns o singură dată în semifinale la Wimbledon, în 2019, când a fost eliminată de viitoarea campioană, românca Simona Halep. Ea mai are în palmares o semifinală de Mare Şlem, la US Open, tot în 2019.
Swiatek nu mai ajunsese până acest an în sferturi la Wimbledon. Poloneza a câştigat trei turnee de Mare Șlem – de trei ori Roland Garros şi o dată US Open.
Ucraineanca o va întâlni în semifinale pe jucătoarea cehă Marketa Vondrousova (42 WTA), care a eliminat-o în sferturi pe favorita 4, americanca Jessica Pegula, în trei seturi, 6-4, 2-6, 6-4.