Liderii liberali s-au întrunit în ședinţă la Vila Lac. Pe agendă sunt prioritățile pentru noua sesiune parlamentară

29 ianuarie 2023, 19:35

Conducerea PNL i-a convocat, duminică, în şedinţă informală, pe liderii filialelor partidului pentru a discuta poziţia politică şi priorităţile parlamentare la început de an.

„Este o şedinţă de început de an şi de sesiune parlamentară între conducerea partidului şi liderii ai acestui partid. Este în pregătirea sesiunii parlamentare şi despre poziţia politică din următoarea perioadă”, au precizat surse din partid.

Luni, Biroul Politic Naţional al PNL se va reuni, începând cu ora 11.00, în sala grupului PNL de la Camera Deputaţilor. De asemenea, grupurile parlamentare reunite ale PNL vor avea o şedinţă de la ora 18.00 în prezenţa preşedintelui partidului, premierul Nicolae Ciucă.

Urmărește-ne pe Google News