Liviu Dragnea poate fi din nou cercetat de DNA, într-un dosar privind Tel Drum, a decis Înalta Curte de Casație și Justiție

1 octombrie 2018, 09:59

Judecătorii au decis redeschiderea anchetei penale „numai in rem și numai cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice”, se spune în hotărâre.

Iată decizia de astăzi a instanței:

„Admite cererea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție. În temeiul art.335 alin. (4) şi alin. (41) Cod procedură penală, confirmă redeschiderea urmăririi penale dispusă prin ordonanţa nr. 117/II-2/2018 din 03 iulie 2018, în dosarul nr.337/P/2009 (986/P/2014) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Direcţia Naţională Anticorupţie – Secția de combatere a corupţiei numai in rem și numai cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art.132 din Legea nr.78/2000 raportat la art.248 Cod penal de la 1969. Menţine celelalte dispoziţii ale rezoluţiei din data de 14 octombrie 2013, respectiv cele referitoare la neînceperea urmăririi penale cu privire la infracţiunea de stabilire cu intenţie a unei valori diminuate a activelor unei societăţi, prevăzută de art 10 lit. a) din Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu, în sumă de câte 130 lei, rămâne în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în cameră de consiliu, azi 01 octombrie 2018”.

Vorbim despre ancheta privind privatizarea companiei Tel Drum și contractele pe care firma le-ar fi primit de la Consiliul Județean Teleorman pe vremea când actualul șef social-democraților era președintele instituției județene.

Cauzele au fost închise în urmă cu cinci ani, tot de DNA, dar procurorii au cerut redeschiderea lor pentru ca dosarul Tel Drum să fie trimis în judecată fără a avea două soluții diferite pe aceeași faptă, respectiv inculpare și clasare.

Urmărește-ne pe Google News