LUMEA AZI Brexitul, declanşat oficial pe 29 martie, summit special pe 29 aprilie. „Nu sunt negocieri la vedere”
„Uniunea Europeană îşi va formula, după ce primeşte scrisoarea de la primul ministru britanic, îşi va formula poziţia în o lună, o lună şi ceva. Va dura, pentru că este extrem de important ca înainte de negocierea pentru Brexit, fiecare dintre statele membre să-şi găsească, să-şi regăsească interesele în mandatul pe care îl are şeful negociator. Nu se va putea negocia totul deodată„, a atras atenţia Cristian Diaconescu.
„Este posibil ca, într-o primă etapă, la presiunile Marii Britanii, să se discute mai ales de libertăţile privind circulaţia, cele privind serviciile, pentru că piaţa londoneză este extrem de prezentă economic din acest punct de vedere, pierderile sunt enorme, şi în legătură cu nota de plată pe care Marea Britanie ar urma s-o plătească – între 50 şi 60 de miliarde de euro„, a adăugat fostul ministru de Externe.
„Nu sunt negocieri la vedere, vreau să spun, ca România să-şi regăsească interesele în mandatul pe care comisarul însărcinat cu negocierea le va duce„, menţionează Diaconescu.
„Da, România poate să aibă acum o voce mai importantă în Uniunea Europeană, să ceară o bună parte din drepturile sale„, subliniază şi Andrei Ţăranu.
Înregistrarea integrală a emisiunii AICI
Donald Tusk, preşedintele Consiliului European: „Aş vrea să vă informez că am convocat un Consiliu European pentru sâmbătă, 29 aprilie, ca să adoptăm direcţiile de negociere pentru discuţiile legate de Brexit„.
Summitul este convocat la exact o lună după ce Marea Britanie va activa Articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, dând undă verde unor negocieri ce vor dura 2 ani şi care se anunţă dificile.
Cei 27 ar urma să se pună de acord asupra asupra unei strategii de principiu legate de Brexit, care va fi transpusă apoi în directive de negociere.
Drepturile europenilor din Marea Britanie, inclusiv ale românilor, reprezintă o prioritate de negociere a Uniunii pentru Brexit. Cel puţin aşa a declarat şeful echipei de negociere, Michel Barnier.
4,5 milioane de cetăţeni europeni se află în Regat.
Michel Barnier spune că studenţii polonezi şi asistentele românce din Marea Britanie sau pensionarii britanici din Spania se confruntă cu o mare incertitudine privind drepturile de reşedinţă şi accesul pe piaţa muncii, la pensii, securitate socială şi educaţie.
Michel Barnier, negociator al UE pentru Brexit: „Garantarea drepturilor lor în calitate de cetăţeni europeni, pe termen lung va fi prioritatea noastră absolută chiar de la începutul negocierilor. Cuvântul nostru de ordine va fi ‘cetăţenii pe primul loc’„.
Incertitudinea politică legată de Brexit a complicat în ultimele luni formularele pentru rezidenţă în Marea Britanie în cazul europenilor. Ministerul de Interne a introdus verificări suplimentare, aşa că timpul de aşteptare a crescut.
Scenariul ieşirii Marii Britanii din UE fără un acord, aşa cum au sugerat unele voci de la Londra, este o posibilitate, dar nu una dorită de Bruxelles.