Lupte grele în Ucraina. NATO: Stocurile de muniţie occidentale au ajuns „la fundul sacului”. Zelenski a vizitat regiunea Harkov
Forţe speciale ale armatei ucrainene au organizat un desant în Crimeea, relatează agenţia UNIAN care şi publică imagini din timpul debarcării. Pe canalele Telegram ale ofiţerilor de informaţii care au participat la această debarcare scrie că militarii ucraineni s-au angajat într-un schimb de focuri cu ruşii.
Aceştia din urmă susţin că au respins tentativa de debarcare a Kievului la Capul Tahankut, în nord-vestul Peninsulei Crimeea, cu o vedetă şi trei scutere acvatice.
În paralel cu această operaţiune, în regiunea Odesa ucrainenii au distrus un punct de observare al ruşilor echipat cu sistemul de termoviziune video cu rază lungă Murom.
Între timp, preşedintele Zelenski a fost în regiunea Harkov ca să vadă în ce fază se află pregătirile de iarnă pe front.
Zelenski: Este foarte important ca Harkov, în ciuda greutăţilor, să reziste pentru că ne ajută să păstrăm frontul estic puternic. Este un oraş mândru şi luminos care mereu va fi un punct forte al Ucrainei şi al întregii Europe.
O Europă care dă semne că rămâne fără muniţia pe care să o ofere Ucrainei pentru a se apăra de invazia pe scară largă a Rusiei.
Rob Bauer, preşedintele Comitetului militar NATO: Am început să dăm ajutoare (n.r Ucrainei) când depozitele în Europa erau deja pe jumătate goale şi de aceea fudul sacului este vizibil acum. Avem nevoie ca industria să îşi mărească producţia într-un ritm mai accelerat şi avem nevoie de volume mari.
În ciuda blocajelor financiare, administraţia de la Casa Albă dă asigurări că ajutorul american poate dura câteva luni fără a fi nevoie de aprobarea finanţării din partea Congresului.
Între timp, ruşii au început să îşi testeze sistemul public de alertă.
Alarma aeriană a început la ora 10.43 dimineaţa. Au răsunat sirenele de pe blocuri, iar programele de radio şi televiziune au postat mesaje de avertizare. La Moscova alerta a fost diminuată pentru a nu crea şi mai multă panică în rândul populaţiei, care a văzut deja că dronele pot ajunge şi până în centrul capitalei ruse.
O testare similară are loc şi în Statele Unite. Autorităţile vor să se asigure că sistemele de alertare a publicului la nivel naţional funcţionează.
Ruşii continuă să strângă laţul în jurul oricărei urme de opoziţie. Un tribunal din Moscova a condamnat-o, în contumacie, pe jurnalista Marina Ovsiannikova la 8 ani şi jumătate de închisoare pe motiv că a difuzat informaţii false despre armata rusă. Ziarista nu mai este în Rusia aşa că judecătorii au emis si un ordin de urmărire internaţională.

