Magistrații au recuperat în instanță drepturi salariale de sute de milioane de euro. Ministerul Justiției trebuie să le plătească. Estimarea a fost făcută publică de Cătălin Predoiu, la audierile din Parlament

19 februarie 2020, 20:14

Într-un singur deceniu, statul trebuie să le plătească magistraților drepturi câștigate în instanță de aproape 700 de milioane de euro.

Din 2015 până în 2019, s-au dat deja aproape 300 de milioane, iar restul va fi alocat în următorii 4 ani.

Cătălin Predoiu, ministru propus al Justiției: „Guvernele au pierdut treptat din mână politica salarială în domeniul justiției. Legi necorelate și prost scrise în domeniul salarial au deschis calea acțiunilor în instanță pentru recuperarea a tot felul de sporuri„.

Magistrații spun că au fost obligați să pună ordine în hățișul de norme legate de salarizare și să elimine inechitățile. Chiar și după hotărâri definitive ale instanței, statul nu a plătit la timp și a fost nevoie de alte procese și de alte decizii.

Veronica Gavriș Todincă, președinte Judecătoria Sighetu Marmației: „Nu se poate un poliţist să aibă mai mult decât un judecător, pentru că judecătorul îi infirmă actele, procesele verbale ale poliţistului şi aşa mai departe. Deci iarăși trebuie să existe o oarecare diferenţiere raporat la importanţa, valoarea socială, importanţa muncii şi la răspunderea pe care o are fiecare. (…) Sunt judecători care au decedat între timp, primesc banii moştenitorii. Deci tu ca stat trebuie să-ţi respecţi obligaţiile. Ai hotărâre judecătorească definitivă, de ce să aştepţi să te execute silit, să-ţi pună poprire pe conturile ministerului?”

Ministrul demis al Justiției susține că și cheltuielile pentru diurnele, chiriile și transportul magistraților sunt mari. În 2019, pentru toate aceste drepturi prevăzute de lege s-au plătit 45 de milioane de euro.

Urmărește-ne pe Google News