Mai bine de jumătate dintre elevii din Timiș studiază online după instituirea carantinei în Timișoara și în zona periurbană

9 martie 2021, 11:30

Odată cu instituirea carantinei în Timișoara, precum și în Moșnița Nouă, Ghiroda, Giroc și Dumbrăvița, peste 55 de mii de elevi și preșcolari au trecut cu activitățile educative în online, ceea ce înseamnă aproape 60% din populația școlară din județ.

În cazul localităților carantinate, orele de recuperare a materiei, care presupuneau prezență fizică, au fost amânate.

În localitățile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile este mai mică de 6 la mia de locuitori, orele remediale cu prezență fizică iau startul în această săptămână.

Totodată, în 30 de localități din județ, elevii claselor terminale care până acum au făcut învățământ la distanță se reîntorc la școală în sistem hibrid, conform celui mai recent ordin.

Potrivit Inspectoratului Școlar Timiș, la ora actuală, aproape 150 de unități de învățământ din județ au activitățile în online din cauza carantinei. Totodată, aproximativ 140 sunt în scenariul roșu, 200 în scenariul galben și 100 în scenariul verde.

Urmărește-ne pe Google News