Maia Sandu, întâlnire cu Nehammer la Salzburg: Chișinăul depune tot efortul pentru a îndeplini condiționalitățile Comisiei Europene și pentru a deschide negocierile cu Uniunea Europeană cât mai curând

„Proiectele curente desfășurate în Republica Moldova, cu ajutorul statului austriac și a cetățenilor săi, se pliază pe prioritățile noastre: dezvoltarea rurală, asigurarea populației cu servicii de apă și canalizare, dezvoltarea serviciilor publice, proiecte în educație, agricultură, protecția mediului”, a subliniat Maia Sandu.
De asemenea, Maia Sandu i-a comunicat cancelarului Nehammer că guvernarea de la Chișinău depune tot efortul pentru a îndeplini condiționalitățile Comisiei Europene și a deschide negocierile cu Uniunea Europeană cât mai curând.
„Contăm și aici pe sprijinul Austriei pentru a convinge comunitatea europeană că Moldova își ia în serios angajamentele și că a pornit un proces de reforme fundamentale. Avem nevoie de toată susținerea pentru a avansa pe calea europeană, singura cale care ne poate asigura pace și bunăstare”, a adăugat șefa statului.