Mamele, preocupate să economisească. Cei mici învață să pună bani deoparte pentru hobby-urile lor

7 martie 2019, 18:59

Irina este mamă și antreprenor. A pus pe picioare o afacere și are un fiu în vârstă de 10 ani. Băiatul a învățat încă de la grădiniță că banii nu se câștigă ușor și că e important să îi prețuim.

Studiile arată că tot mai multe mame sunt preocupate să-și învețe copiii să economisească. Asta chiar dacă 8 din 10 spun că pe ele nu le-a învățat nimeni să facă asta.

Instituțiile financiare din România au început să dezvolte programe care să vină în sprijinul celor care vor să învețe să își gestioneze bugetul.

În țările dezvoltate, părinții încep să economisească bani pentru educația copiilor încă de la naștere. La noi însă, din pricina veniturilor mici, a neîncrederii în bănci și a lipsei unei culturi a economisirii, puțini părinți reușesc să se țină de astfel de planuri.

Urmărește-ne pe Google News