Manevre militare în Belarus și Ucraina. Şeful Statului Major american a avut o discuţie telefonică cu omologul său belarus pentru a preveni eventualitatea unor „incidente nefericite”
Imaginile difuzate de Ministerul Apărării de la Moscova arată utilizarea de tancuri, lansatoare de rachete și avioane supersonice.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a spus că Rusia a deplasat în Belarus 30.000 de militari, forțe speciale, rachete S 400 și Iskander.
Şeful Statului Major american, generalul Mark Milley, a avut o discuţie telefonică, joi, cu omologul său belarus, generalul Viktor Gulevici, pentru a preveni eventualitatea unor „incidente nefericite”, în condiţiile în care în Belarus au început importante manevre militare cu Rusia, a anunţat joi Pentagonul, informează AFP, citată de Agerpres.
Această discuţie telefonică între cei doi responsabili militari vizează în special reducerea riscurilor unui incident şi „un schimb de perspective asupra securităţii europene actuale”, a precizat purtătorul de cuvânt al generalului Milley, colonelul Dave Butler, într-un scurt comunicat. Cei doi generali s-au pus de acord să ţină secrete detaliile conversaţiei lor, a adăugat el.
Comasarea soldaţilor ruși în Belarus a fost imediat denunţată de preşedinţia ucraineană ca fiind un mijloc de „presiune psihologică” folosit de Rusia, care a plasat începând din noiembrie peste 100.000 de soldaţi lângă frontiera cu Ucraina.
Și Ucraina a început exerciții militare, fără a preciza numărul și dotarea forțelor angajate. Vor ține tot până pe 20 februarie, ca și cele ruso – belaruse.