Marcel Ciolacu: Am luat decizia să nu mergem la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis. PSD va intra total în opoziție

22 decembrie 2020, 12:26

„PSD nu participă la circul ieftin condus de președintele Klaus Iohannis. Am luat decizia ca PSD să nu se prezinte la consultările de la Cotroceni. Gașca pierzătorilor a creat o majoritate de conjunctură, acest nou CDR, care nu are legitimitate în ceea ce privește voturile românilor și opțiunile românilor pentru prim-ministru. PSD va intra total în opoziție, vom face o opoziție dură. Vedem că actualul CDR nu are o soluție nici pentru criza sanitară, nici pentru criza economică”, anunță Marcel Ciolacu.

El spune că social-democrații așteaptă programul de guvernare „cu care noul CDR trebuie să vină în Parlament, precum și bugetul de stat, un buget al austerității”.

„Președintele Iohannis a fost purtătorul de cuvânt și vârful de lance al PNL în campanie. Mai mult, s-a antepronunțat ce coaliție dorește să conducă România și să fie un nou guvern al său. Le urăm succes”, adaugă președintele PSD.

PSD, care a obținut cel mai mare număr de parlamentari, l-a susținut pentru a fi nominalizat premier desemnat pe reprezentantul României la OMS, Alexandru Rafila.

PNL, USR PLUS și UDMR îl propun pe Florin Cîțu pentru a forma viitorul Executiv.

Președintele Klaus Iohannis reia consultările cu partidele politice parlamentare în vederea desemnării premierului, astfel că le-a invitat la Palatul Cotroceni, marți, începând cu ora 15.00.

Urmărește-ne pe Google News