Marcel Ciolacu: Facilitățile fiscale sunt estimate la 75 de miliarde de lei, aproape 5% din PIB. Nu putem continua cu acest sistem, care a devenit un paradis fiscal

21 septembrie 2023, 14:59

Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Finanţelor au anunţat că pe lângă reducerea cheltuielilor de la stat, are loc şi debirocratizarea instituţiilor statului. Iar măsurile fiscale vizează supraimpozitarea luxului, a viciilor şi a profiturilor excesive, dar şi evaziunea.

Chiar dacă nu rezolvă problemele sistemice, soluțiile Guvernului rezolvă unele probleme, a transmis președintele Klaus Iohannis de la New York, unde a participat la Adunarea Generală a ONU. Iar proiectele pot fi îmbunătățite în Parlament, chiar dacă există o preocedură a asumării răspunderii.

Klaus Iohannis: Nu putem să continuăm să ne facem că bani publici sunt cheltuiți de multe ori fără o eficiență foarte mare, nu putem să închidem ochii la evaziunea fiscală. Cum se face asta – este o artă pe care trebuie să o descopere Guvernul. Haideți să pornim de la premisa că unele probleme își găsesc acum o soluție”.

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că în tot sistemul de stat se reduc drastic funcțiile de conducere și cheltuielile nejustificate. Iar modificările de taxe și impozite vor aduce echitate între contribuabili și supraimpozitarea luxului, viciului și a profiturilor excesive.

Marcel Ciolacu: “Nu poți cere doar sectorului privat să facă eforturi, trebuie ca și statul trebuie să dea un exemplu. Creștem masiv amenzile și trecem pe scară largă la confiscarea bunurilor din evaziune. Facilități fiscale sunt estimate la 75 de miliarde de lei, aproape 5% din PIB. Nu putem continua cu acest sistem, care a devenit un paradis fiscal”.

Ministrul Finanțelor a declarat că “România nu are de ales”, că trebuie să adopte aceste măsuri ca să ajusteze ținta de deficit bugetar. În caz contrar, Bruxelles-ul ar putea tăia din fondurile care revin țării noastre.

Marcel Boloș: “Discutăm de viitorul României, 75 de miliarde de euro. Din acești bani, România își face autostrăzile, infrastructura feroviară, din acești bani modernizăm școlile. (…) Toate acestea sunt importante ca și oxigenul pentru țara noastră”.

Analiștii fiscali sunt sceptici că măsurile vor fi eficiente și vor aduce venituri suplimenatre la bugetul statului.

Adrian Benta, analist fiscal: Orice creștere de taxe, inclusiv acciza pe produse zaharoase, sau inclusiv acciza sau taxele suplimentare pe autoturismele de lux se vor regăsi în prețul majorat al produselor, pentru că fiecare societate a fost înființată să aducă profit”.

Cota unica va fi păstrată, iar taxa pe valoare adăugată generală rămâne la 19 la sută, dar crește TVA de la 5 la 9 la sută pentru unele produse și servicii. Impozitul pe cifra de afaceri crește la 3 la sută pentru microîntreprinderile cu cifra de afaceri între 60.000 și 500.000 de euro. Companiile cu afaceri de peste 50 de milioane de euro vor plăti un impozit minim de 1% pe cifra de afaceri. Și băncile vor plăti un impozit de 1% pe cifra de afaceri.  Scutirea de impozit în IT se menține doar pentru venituri sub 10.000 lei brut și se introduce plata CASS în agricultură, construcții și industria alimentară.

Urmărește-ne pe Google News