Marea Britanie: Probleme la aprovizionarea din supermarketuri, din cauza alertelor primite de lucrători că trebuie să se autoizoleze
Situația are la bază autoizolarea salariaților care au primit prin intermediul unei aplicații antiCovid mesajul că au intrat în contact cu alte persoane testate pozitiv la coronavirus. Alerta este trimisă de Serviciul Național de Sănătate, iar potrivit reglementarilor persoanele care o primesc sunt obligate să intre 10 zile în izolare.
Guvernul de la Londra se declară foarte îngrijorat de situația creată și precizează că va emite o listă cu lucrătorii esențiali scutiți. Lanțuri mari de magazine au avertizat că sunt sub presiune pentru a menține aprovizionarea la un nivel acceptabil, însă au admis că unele produse lipsesc pentru că nu au suficient personal la muncă.