Marile cancelarii ale lumii fac apel la reținere după lichidarea generalului iranian Qassem Soleimani
Țările europene recunosc că Iranul, prin șeful temutei unități de elită Quds, a lansat nenumărate provocări la adresa americanilor. Dar fac apel la calm.
ULRIKE DEMMER, purtător cuvânt guvernul german: „Operaţiunea americană e răspunsul la o serie întreagă de provocări, pentru care Iranul poartă responsabilitatea. Ne amintim de atacurile asupra petrolierelor din strâmtoarea Ormuz şi asupra rafinăriilor saudite.”
AMELIE DE MONTCHALIN, secretar de stat MAE francez: „Dimineaţă ne-am trezit într-o lume mai periculoasă. Intensificarea acţiunilor militare e întotdeauna periculoasă.”
Israelul, care s-a chinuit decenii la rând să-l lichideze pe Soleimani, îl laudă pe președintele Donald Trump. Armata israeliană e în stare de alertă maximă, iar premierul Bejamin Netanyahu și-a scurtat vizita în străinătate și s-a întors de urgență acasă.
În doliu după Soleimani, integriștii jură că vor răzbuna moartea generalului-martir, cum îl considera ei pe Soleimani.
KHADER HABIB, gruparea Jihadul Islamic: „Lumea islamică şi lumea arabă nu vor sta cu mâinile în sân după această crimă. Ne vom răzbuna pe America.”
Statele Unite trimit noi trupe în zonă. În Kuweit au sosit 650 de militari din divizia a 82-a aeropurtată, iar la ambasada americana din Baghdad, atacată zilele trecute din ordinul lui Soleimani, trupele de pușcași marini au fost suplimentate.
Situația explozivă din zonă a dus la creșterea prețului petrolului. Barilul de țiței e mai scump, în medie, cu 4,5 la sută. Și e posibil să mai crească.