Marius Budăi: Eu vă spun că niciun salariu nu va scădea. Nu vor fi tăiate sporurile, vor fi rearanjate veniturile. Vorbim de oameni, de suflete

25 aprilie 2023, 11:50

Prin măsurile luate de Guvern pentru crearea de noi locuri de muncă, prin aceste măsuri și prin fonduri suplimentare, s-au creat aproximativ 200 mii locuri de muncă. Cea mai bună protecție socială este crearea unui loc de muncă, a spus ministrul Budăi.

Nu vorbim de înghețarea salariilor la stat. Salariile au fost majorate, vorbim de o neintervenție asupra legii salarizării. Pentru a putea avea această analiză de impact avem nevoie să nu fie intervenție asupra legii câteva luni, a continuat ministrul Muncii.

Știți foarte bine, suntem într-un contract cu Banca Mondială, punem la dispoziția Băncii Mondiale datele, astfel încât să avem oglindă unde suntem acum și să știm ce măsuri trebuie să luăm. Deci, nu vorbim de o înghețare a salariilor, vorbim de o neintervenție pe o perioadă limitată, a explicat Marius Budăi.

Despre creșterea salariilor până la finalul anului

Este o decizie pe care coaliția o va lua. Acolo unde a fost nevoie de intervenție și ați văzut acele echilibrări, între sporurile venite din fonduri europene și PNRR, coaliția a înțeles și a intervenit pentru a nu avea scurgeri de personal dintr-o parte în alta. Dar nu vorbim de majorarea salariului din lună în lună, pentru că suntem în luna aprilie și am majorat salariile în luna ianuarie, ci vorbim de o neintervenție pe o perioadă limitată asupra legii salarizării, astfel încât analiza de impact pe care o avem când plecăm în analiza finală pentru a crea noua lege a salarizării să nu fie modificată pe parcurs. Atâta tot, nu vorbim de înghețări de salarii, a completat Marius Budăi.

Nu toate angajările vor fi sistate. Ce excepții au fost prevăzute

Primele discuții au fost asupra sistemului de educație și de sănătate, sunt două sisteme importante pentru dezvoltarea unei țări. Vor fi excepții și la persoanele cu dizabilități. De exemplu dacă unei persoane cu dizabilități i se agravează starea și ajunge în situația în care are nevoie de îngrijire, de asistent personal, cu siguranță acel asistent va fi angajat, a spus Budăi.

Cumulul pensie – salariu, ce măsuri se vor lua

Suntem în construcția unor măsuri care să vină să creeze o solidaritate între stat și cetățeni, situația nu este una echilibrată și înțelegem că dacă cetățenii trebuie să facă anumite sacrificii și statul trebuie să facă sacrificii prin eficientizarea cheltuirii banului public și o atenție deosebită asupra programărilor din acest an, fie că vorbim de achizițiile de bunuri și servicii, care sunt necesare, dar care pot fi amânate, sau dacă vorbim de deplasări, interne sau externe, să vedem dacă pot fi cuplate sau să vedem dacă la unele putem renunța. Este un pachet de măsuri pentru a crea pe viitor un spațiu bugetar astfel încât dacă avem nevoie de intervenții, fie în economie fie în social, să avem acel  spațiu bugetar pentru a putea interveni, declară ministrul Muncii.

Pensia specială a celor care au ieșit mai devreme la pensie, față de vârsta de pensionare

Este o discuție mai amplă care trebuie purtată între Ministerul de Finanțe, Ministerul Justiției și Ministerul Muncii pentru că tot ceea ce înseamnă Constituție, Codul Muncii și oportunitate fiscală trebuie discutată la nivel de ministere. Variantele sunt multiple, dar când vom avea o decizie transparentă o vom comunica.

Totodată, nu a discutat nimeni despre supraimpozitarea muncii.

Reforma pensiilor speciale

După amendamentele aprobate de Senat am retransmis către Comisia Europeană și către Banca Mondială nouă formă a legii, așteptăm în câteva zile răspunsul de la Banca Mondială apoi îl trimitem către Comisia Europeană după care continuăm discuțiile. Suntem în dinamică.

Comisia Europeană a apreciat că am redus foarte mult și practic am eliminat posibilitatea de a se abuza de sisteme. Comisia a apreciat că nu va mai fi nici o pensie care să depășească venitul din activitate și că ne-am dus către contributivitate, aliniind vechimea minimă din sistemul public de pensie și cu sistemul bazat pe legi speciale.

Nu există pericol să pierdem banii din PNRR pentru jalonul privind pensiile speciale, a spus ministrul Budăi.

Legea pensiilor publice

Sunt făcute și înaintate coaliției trei variante de discuție pentru a ajunge la o decizie. Să avem și o decizie de la Banca Mondială și apoi să avem și dialog cu partenerii sociali. Nu putem să-i ignorăm pe partenerii sociali.

Salariile bugetarilor în nouă lege a salarizării

Este prematur să am un răspuns final, discutăm, suntem în dinamică. Cât timp va fi PSD la guvernare nu va fi nici o scădere de venituri. Nu cred că în 33 de ani poate spune cineva de scăderea veniturilor când a fost PSD la putere. Discuțiile cu Comisia Europeană merg de la cerere la cerere de rambursare de cheltuieli și discuțiile cu Comisia Europeană, iar ei au apreciat disponibilitatea mea pentru dialog, fie că a fost un dialog tehnic sau un dialog la nivel de conducere.

Nu vor fi tăiate sporuri, vor fi rearanjate veniturile. Vorbim de oameni, de suflete. Eu va spun că nici un salariu nu va scădea. Nu știu  forma finală pentru că suntem în discuții, în construcție. Nu pot face presupuneri, a încheiat Marius Budăi.

Urmărește-ne pe Google News