Medic pediatru din Brăila, reclamat pentru lipsa igienei personale. Mesajul unei mame: Mirosea a urină (…) halatul era mizerabil, mirosea urât, era jegos, iar fiul meu și cu mine am stat cu nasul în bluze

12 decembrie 2019, 19:24

Mama din Brăila spune că fiul ei avea o problemă oftalmologică și a mers în ambulatoriul spitalului de urgență la doctorița pediatru pentru o trimitere la specialist.

Când a intrat în cabinet, a avut însă un șoc.

Mama copilului: „Dânsa mirosea a urină, papucii rupți în picioare, iar din alb au devenit culoarea galbenă de murdari. (…) Halatul era mizerabil, mirosea urât, era jegos, iar fiul meu și cu mine am stat cu nasul în bluze. (…) I-a aplicat fiului meu un termometru pe piele fără să fie băgat în soluții speciale de dezinfecție„.

Femeia a părăsit unitatea sanitară, iar a doua zi a mers la Spitalul de copii din Galați, unde fiul său a primit tratament de specialitate.

Și-a postat însă nemulțumirile pe o rețea de socializare și a făcut și o reclamație la Ministerul Sănătății.

În Brăila, părerile despre medicul pediatru sunt împărțite.

De această situație au aflat atât conducerea spitalului, cât și Consiliul județean, cel care finanțează unitatea sanitară.

Am încercat să aflăm și punctul de vedere al medicului, însă acesta nu a putut fi contactat.

Urmărește-ne pe Google News