Medic reținut în dosarul „Diplome de licență fără studii”. În casa profesorului Emil Urtilă anchetatorii au găsit 200.000 de euro

26 iulie 2017, 09:17

 

Peste 100 de percheziţii au fost făcute în această dimineaţă, iar doctorul Emil Urtila, profesor la universitatea „Vasile Goldiş”, este singurul reţinut deocamdată.

Anchetatorii cred că intermedia traseul banilor de la studenţi la cadrele universitare.

Un examen costa minimum 500 de euro, iar studenţii primeau răspunsurile corect la teste şi li se modifica nota direct în sistemul electronic. Banii erau lăsaţi la anumite puncte de schimb valutar ai căror administratori ar fi fost în relaţii de prietenie cu cadrele didactice.

Conducerea Universităţii Aurel Vlaicu precizează într-un comunicat că „regretă că asupra unor colegi planează astfel de suspiciuni”. Pe de altă parte, secretarul de stat din Ministerul Educaţiei, Gigel Paraschiv, susţine că profesorii găsiţi vinovaţi de corupţie trebuie să fie excluşi din sistem definitiv.

 

 

Potrivit procurorilor, unii studenți străini, înscriși la cursuri în limba română au trecut toate examenele anuale, deși nici măcar nu înțelegeau limba română. Ei primeau în timpul examenelor susținute on-line răspunsurile corecte la testele grile, pe telefoanele mobile de la informaticienii instituției de învățământ.

Au fost cazuri in care informaticienii intrau în contul electronic al studentului și modificau răspunsurile de la examen în testul on-line astfel încât studentul să fie declarat promovat.

Totodată, studenții cumpărau direct de la profesori lucrări de licență. În acest dosar 36 de persoane au calitatea de suspect și vor fi audiate. Între acestea, doi decani și un secretar general.

Urmărește-ne pe Google News