Medicul care și-a internat părinții 1.229 de zile în 6 ani a fost demis din funcția de conducere
Comisia de anchetă a constatat ca tatăl medicului Laura Solovăstru a avut 20 de spitalizări, în total 927 de zile, adică aproape 2 ani și jumătate. Diagnosticul de internare – urticarie acută și cronică acutizată – nu justifica spitalizările prelungite.
În aceeași perioadă, mama șefei Secției de Dermatologie a stat în spital 302 zile. Și în cazul ei, evoluția din foile de observație nu justifica o spitalizare prelungită.
Managerul Spitalului „Sf. Spiridon”, prof. univ. dr. Daniel Vasile Timofte, a anunţat, printr-un comunicat de presă, că s-a decis încetarea exercitării atribuţiilor şi responsabilităţilor funcţiei de medic şef al Secţiei Clinice Dermatovenerologie de către prof. univ. dr. Laura Gheucă Solovăstru şi preluarea acestora de către dr. Alina Stincanu.
Decizia a fost luată după ce o comisie a constatat că medicul Laura Gheucă Solovăstru şi-a internat părinţii în clinica pe care o conducea, în loc să îi interneze la o secţie de paliaţie.
„Deşi indicatorii de eficienţă ai secţiei din 2018 – 2022 se menţin la valori optime, totuşi spitalizările prelungite şi repetate nu se justificau după diagnosticul principal de internare într-o secţie clinică a unui spital de urgenţă. Ca diagnostic principal de internare predomina urticaria acută şi cronică acutizată la alimente sau antiinflamatoare, fără a se efectua teste alergologice sau fără a fi susţinut de prezenţa eozinofilelor crescute sau de imunoglobulina IgE, reprezentând asftel o neconformitate cu protocolul de diagnostic şi tratament al urticariei alergice”, a precizat prof. univ. dr. Daniel Vasile Timofte.
În urma celor constatate de comisie, conducerea Spitalului „Sf. Spiridon” va implementa un sistem de alerte InfoWorld, care să semnaleze spitalizările prelungite, urmând ca lunar să se facă și analiza acestora.
Conducerea spitalului dă asigurări că va continua verificările şi din punct de vedere financiar-contabil, iar în situaţia în care se va constata existenţa unui prejudiciu, se vor aplica măsurile legale care se impun.