Mehedinți: Localități fără apă potabilă, în mijlocul verii
De când temperaturile au devenit caniculare, cei 600 de locuitori din satele Bârda și Bobaița ale comunei Malovăţ primesc apă cu porția, o dată la două zile. De vină nu ar fi doar vremea, spun oamenii, ci și rețeaua de alimentare cu apă, construită greșit sub administrarea fostului primar.
Pentru că țevile nu au dimensiunea potrivită, apa nu ajunge la toți localnicii, nici măcar când e vreme ploioasă. Acum, după săptămâni bune de secetă, sătenii au rămas fără apă de consum sau pentru animale.
Edilul comunei a demarat un proiect de reabilitare a rețelei de apă, dar până acum nu a primit finanțare.
Sistemul de alimentare cu apă din satele Bârda și Bobaița face și obiectul unui dosar penal, în care fostul primar a fost trimis în judecată de procurorii DNA. Fostul edil are și un sechestru de 1,8 milioane de lei pe toate proprietățile.

