METEO. Cod galben de vreme instabilă în 11 judeţe, până vineri dimineaţa. Temperaturi caniculare în Bucureşti
Conform prognozei de specialitate în intervalul 14 septembrie, ora 13:00 – 15 septembrie, ora 10:00, în Maramureş, Crişana, Banat, local în Transilvania şi în zonele montane aferente, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse şi cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (cu rafale de 50 – 60 km/h), izolat vijelii şi grindină.
În intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 20 – 25 l/mp şi, pe alocuri, îndeosebi în nord-vestul teritoriului, de peste 40 – 50 l/mp.
Judeţele vizate de atenţionarea Cod galben sunt: Alba, Arad, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Caraş-Severin, Hunedoara, Maramureş, Sălaj, Satu Mare şi Timiş.
În Capitală se va face mai cald decât ar fi normal la această dată. Vom avea o zi cu soare arzător iar temperaturile se vor apropia de pragul caniculei cu maxime de 34-35 de grade.
La munte, din loc în loc se vor strânge norii iar ploile vor cuprinde majoritatea masivelor. În Carpații Occidentali și în nordul Carpaților Orientali vor fi cantități însemnate de apă iar vântul va sufla cu putere.
În schimb, pe litoral va fi vreme bună de plajă, deși suntem la mijlocul lunii septembrie. Nu prea vor fi nori pe cer, însă vântul va fi destul de insistent. Temperaturile vor fi plăcute cu maxime de 25-27 de grade. Apa mării va avea în jur de 23 de grade.
Vineri, vremea se menține instabilă începând cu orele dimineții și vor fi nori în jumătatea de nord a țării, cât și la munte, apoi ușor-ușor vor cuprinde și restul regiunilor și va ploua destul de mult. Sunt posibile căderi de grindină, iar vântul se va intensifica pe parcursul zilei. Temperaturile mai scad puțin și se vor încadra între 22 și 30 de grade.
Vremea în Europa
În Peninsula Iberică, dar și în nord-vestul Europei, vremea se va menține răcorească și instabilă, vor fi ploi torențiale, rafale puternice de vânt și grindină.
În nordul Europei norii sunt nelipsiți din decor. Va ploua pe arii extinse, iar temperaturile vor marca o scădere față de ziua precedentă.
În sud-est cât și în sudul Europei vremea va fi predominant frumoasă și în continuare foarte caldă.

