METEO. Vremea se răcește în toată țara

4 decembrie 2023, 10:24 (actualizat 6 decembrie 2023, 08:05)

Luni, vremea va fi rece pentru această perioadă în cea mai mare parte a țării. Vor fi câțiva nori din loc în loc și precipitații slabe pe alocuri, însă în mare parte va domina atmosfera însorită. În zona montană, la altitudini mari, pot să apară câțiva fulgi de zăpadă și tot pe aici vântul se va intensifica, dar se vă simți și în Dobrogea. Temperaturile maxime se vor încadra între -3 și 6 grade.

În Capitală vom avea o zi cu soare destul de timid, norii rămân în peisaj însă nu sunt anunțate precipitații, dar va fi frig. Maxima va urca până la 4 grade.

La munte, atmosfera se va menține închisă și vor fi fulguieli în majoritatea masivelor. Vântul va sufla mai tare pe creste iar temperaturile vor fi destul de scăzute.

Marți, vremea se va încălzi ușor și va fi normală din punctul de vedere al temperaturilor. Soarele va fi prezent în majoritatea regiunilor, însă în sud-est vor fi câțiva nori ce vor aduce precipitații slabe. La munte vor fi ninsori iar vântul își va face simțită prezența la altitudini mari cât și în sud-vest și est. Dimineața va fi ceață, iar temperaturile maxime se vor încadra între 1 și 9 grade.

În zilele următoare, săptămâna lui Moș Nicolae începe cu vreme rece și cu precipitații mai puține, însă  spre sfârșitul săptămânii sunt prognozate ploi în majoritatea zonelor iar la munte vor fi ninsori. În schimb, pe timpul nopții temperaturile vor fi destul de scăzute, minimele se vor încadra între -9 și -3 grade.

Vremea în Europa

În Peninsula Iberică găsim vreme schimbătoare, un pic de soare dar și precipitații trecătoare. În schimb, vântul va fi destul de activ, pe când în vestul continentului vorbim deja de precipitații mixte.

În Peninsula Scandinavă vremea se va menține rece și sunt anunțate ninsori.

În restul continentului înnorările vor fi temporare și doar din loc în loc vor fi precipitații slabe.

 

Urmărește-ne pe Google News