Mini biblioteci în spitale. Cei care vor să doneze cărți pentru pacienți mai o pot face până la finalul lunii august

19 august 2020, 09:55

Asociația care a inițiat campania își propune să instaleze mini biblioteci si în alte patru spitale din Cluj-Napoca, dar și să organizeze concerte pentru pacienți, pentru a le oferi sprijin în perioada internării.

Pe holurile Spitalului Clinic Militar de Urgență din Cluj-Napoca au apărut mici rafturi cu zeci de cărți.  Voluntarii de la Asociația clujeană Create Act Enjoy au reușit să le adune în cadrul unei campanii de donații și își propun să instaleze astfel de biblioteci și în alte spitale din Cluj.

Pentru pacienți, cărțile sunt binevenite, pentru că le oferă posibilitatea de a-și ocupa timpul cu o activitate plăcută.

Pe lângă mini bibliotecile care vor fi amenajate în alte patru spitale, membrii asociației Create Act Enjoy instalează desene interactive la care pot contribui toți pacienții, dar și cadrele medicale. De asemenea, vor organiza concerte în curtea spitalelor, pe care pacienții le vor putea urmări de la geamuri. O altă inițiativă a voluntarilor este cea de a oferi suport moral persoanelor internate, prin videocoferință sau telefonic.

Cei care vor să doneze cărți pentru pacienți mai au timp până la finalul lunii august. Informații despre campanie pot fi găsite pe site-ul oficial al asociației: Createactenjoy.com.

 

Urmărește-ne pe Google News