Ministerul Sănătății: Chiar și după ce vi s-a administrat a doua doză de vaccin, este recomandat să continuați să purtați masca de protecție

Pastila de informare
Pastila de informare
24 ianuarie 2021, 16:23

„Vaccinul vă protejează pe dumneavoastră, purtarea măştii îi protejează pe cei din jur care nu au fost încă vaccinaţi. Până în acest moment, în studiile clinice s-a urmărit dacă vaccinarea previne formele simptomatice de COVID-19, nu a fost studiat dacă este prevenită şi infecţia asimptomatică. Din acest motiv, cercetătorii încă nu ştiu dacă o persoană vaccinată se poate infecta asimptomatic şi poate transmite mai departe virusul”, precizează ministerul într-o postare pe Facebook.

Astfel, potrivit sursei citate, nu se cunoaşte încă gradul de eficacitate a celor două vaccinuri împotriva infecţiilor asimptomatice şi nu există suficiente studii care să indice dacă o persoană vaccinată poate să fie purtătoare a virusului şi care este riscul de transmisie a SARS-CoV-2. Este posibil ca o persoană vaccinată asimptomatică să poată răspândi virusul şi, astfel, să infecteze o persoană nevaccinată.

Vaccinarea, arată MS, oferă un nivel crescut al imunităţii în aproximativ două săptămâni numai după administrarea celei de-a doua doze de vaccin (rapel).

„Până când trec aceste două săptămâni de la administrarea celei de-a doua doze de vaccin, vă puteţi infecta şi dezvolta formele severe de COVID-19”, menţionează MS.

Totodată, se arată în informare, vaccinul nu garantează imunitate 100% iar eficacitatea în prevenirea bolii COVID-19 este de 95% pentru vaccinul BioNTech-Pfizer şi de 94,1% pentru vaccinul Moderna.

Urmărește-ne pe Google News